Încă o ședință de lucru organizată de autorități, în contextul în care, în perioada 11-24 mai, vor avea loc lucrări de mentenanță și modernizare la barajul Cireșu din comuna Mânzălești, intervenție ce va determina sistarea temporară a alimentării cu apă pentru mii de familii de pe Valea Slănicului (vezi, AICI, detalii).

De această dată, prefectul de Buzău, Leonard Dimian, a convocat o întâlnire în cadrul căreia au fost discutate soluțiile pentru ca populația din zonă să nu aibă foarte mult de suferit din cauza sistării furnizării serviciului.

Într-un context care impune responsabilitate, coordonare și reacție rapidă din partea autorităților, discuțiile s-au concentrat pe identificarea celor mai eficiente soluții pentru limitarea impactului asupra cetățenilor, asigurarea rezervelor de apă potabilă și buna informare a comunităților vizate. La ședință au participat reprezentanți ai Companiei de Apă Buzău, ai instituțiilor cu atribuții în gestionarea situațiilor de urgență, precum și ai administrațiilor locale, fiind stabilite măsuri concrete pentru desfășurarea intervențiilor în condiții de siguranță și cu disconfort minim pentru populație. Lucrările de modernizare de la barajul Cireșu reprezintă o investiție esențială pentru siguranța în exploatare a sistemului și pentru continuitatea alimentării cu apă pe termen lung în comunitățile deservite., transmit reprezentanții Casei Albe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.