Mărturia cutremurătoare a unei mame. Și-a pierdut fetița, după o internare la Spitalul Județean, anul trecut

În contextul ultimelor scandaluri care au lovit în imaginea Spitalului Județean de Urgență Buzău, o buzoiancă a povestit pe facebook experiența cruntă pe care a avut-o în primăvara anului trecut, când și-a pierdut fetița, în vârstă de 9 ani, coșmarul ei începănd cu o spitalizare îndelungată la cea mai mare unitate medicală din județ.

Momentele povestite de Cristina Cristache au devenit virale, postarea sa fiind distribuită de peste 2000 de persoane, cu sute de reacții. Buzoianca aduce acuzații grave, spunând că, din cauza nepăsării personalului medical de la Buzău, diagnosticul real al fetiței a fost cunoscut abia după implicarea unor medicii de la un spital din Capitală, acolo unde a fost transferată după mai multe zile de spitalizare la Buzău. Femeia precizează că a fost prea târziu momentul transferului și că, în ciuda tratamentului administrat ulterior la București, fetița a fost răpusă de o bacterie pe care medicii de la Buzău nu au descoperit-o.

Având în vedere acuzațiile grave, alegem să protejăm identitatea medicilor pe care mama îndurerată i-a menționat, însă e nevoie, și în acest caz, de o reacție a reprezentanților Spitalului Județean Buzău la tot ceea ce a declarat buzoianca.

Consultul medicului

,,În data de 01.04.2025, în jurul orei 21 m-am prezentat la UPU pediatrie cu fetița mea, în vârstă de 9 ani, deoarece avea febră mare 39.6, frisoane puternice, stare moleșeală. Am așteptat în sala de triaj cu fetița în starea mai sus menționată și într-o stare puternică de plâns timp de 5 ore, asta însemnând până la ora 2 dimineață, până a fost văzută de medic.

După 5 ore de așteptare ne-a chemat înăuntru și a fost văzută de medicul X.Y. A fost consultată foarte superficial, fără a se uita în gâtul ei, fără a i se recolta sânge pentru analize, doar a ascultat-o puțin la plămâni și asta a fost tot .
Atunci când am văzut am intrebat-o .
Doamna doctor, dar în gat nu vă uitați ???? Și abia atunci a verificat-o în gât, dar fără să-mi spună și mie dacă a văzut ceva în gâtul fetiței. Acesta a fost tot consultul. Am fost trimisă acasă cu fetița în starea aceea. Doamna doctor doar m-a întrebat câte kg are, i-a mărit doza de antibiotic și asta a fost tot.

Revenirea la UPU, după trei zile – Internarea

,,Am plecat acasă la ora aceea cu mașina personală, conducând 50 km cu fetița în starea în care era .
În data de 04.04.2025, m-am prezentat din nou la UPU pediatrie cu fetița deoarece starea ei se agravase.
La fel am plecat cu mașina, iar în drum spre spital fetița a vomitat în lichid verde .

Am ajuns la UPU pediatrie din nou, iarăși am așteptat în triaj, nu știu cu exactitate să spun cât pentru că eram foarte speriată de starea fetiței care era foarte gravă. A ieșit asistenta i-am spus că este a doua oară când venim și că starea fetiței se agravase și vomitase un lichid verde și febra era mare. A zis să așteptăm, era aceeași asistență care a fost și prima dată când am ajuns la UPU, blondă cu ochelari și părul prins în coadă.

Am intrat într-un final, a fost văzută de doamna doctor Z, am văzut pe ecuson cum se numea. S-a uitat în gâtul fetiței și a zis că ne internează fără să-mi spună altceva .Am mai așteptat jos la UPU cred că în jur de o oră, până a venit infirmiera și ne-a dus pe secție la etajul 5. În salonul respectiv când am ajuns mai era un băiat adolescent și o mămică cu fetița ei .

De pe data de 04.04.2025, vineri, când a fost făcută internarea, până pe 08.04.2025, fetița nu a fost văzută de nici un medic pe salon la vizită, erau doar asistentele care îi făceau tratamentul. Când am întrebat de ce nu este nici un medic au spus că au liber de la stat până marți.

În seara aceleași zi, pe la ora 22.30, după ce i-au dat cu albastru de metil în gât fetița a devenit foarte agitată, a început să tipe, să plângă, să tușească și nu mai putea respira. Am anunțat imediat asistentele foarte speriată fiind.

Am spus să cheme imediat un medic pentru că nu este posibil să nu existe nici un medic pediatru în spital. A venit o doamnă doctor a văzut fetița apoi a fost dusă la radiografie. Nu mi-au comunicat absolut nimic despre cum a ieșit rezultatul radiografiei. Sâmbătă au mai fost internate două mămici cu fetele lor în același salon cu noi, dintre care una din fetițe cu pneumonie.

Abia marți a venit medicul la vizită și mi-a zis că are pneumonie, nimic altceva, o asculta la plămâni dar nu îmi comunica nimic despre a starea ei sau despre rezultatul analizelor etc. Am fost mutată într-un salon unde fetița a fost pusă la oxigen, dar în același salon au băgat și alți copii cu probleme respiratorii.

Eu vedeam că starea fetiței se agravează deoarece febra persista, tușea foarte puternic, nu mânca nimic și apăreau alte simptome, le spuneam asistentelor, dar nu ziceau nimic. M-am dus la cabinetul asistentelor și am cerut să-i facă un test covid, iar răspunsul unei asistente a fost următorul: Doamna doctor nu este de acord.

Cum este posibil că într-un spital de stat să nu se facă un test covid la un copil de 9 ani???? Am spus dacă nu îi faceți test, o să cer să-mi aducă cineva de la farmacie și o să-l fac singură.

Răspunsul ei a fost următorul… oricum nu se ia în considerare. I-am răspuns că nu contează, vreau doar să știu dacă are covid sau nu.

După ce am făcut testul singură a venit și asistența s-o chinuie din nou cu bețișoarele n nas după ce îi spusesem că am făcut eu dar spusese că nu îl ia în considerare. A fost înțepată inclusiv în degetul de la piciorul drept să-i pună branulă pentru că nu au fost în stare să-i găsească o venă, iar după aceea degetul fetiței s-a umflat foarte tare și s-au îndoit .

Am cerut de mai multe ori să i se facă control ORL, dar nu am fost băgată în seamă, tăcea doamna doctor, le -am spus și asistentelor, dar degeaba. Îmi spuneau asistentele să-i dau cu spray în gât, dar să mă duc să cumpăr de la farmacie pentru că ei în spital nu aveau decât albastru de metil .

Au lăsat-o să sufere și să se chinuie, până a rămas fără nici un pic de putere, nu mai putea merge, nu mânca nimic, îi dădeam apa cu seringa și supă cu seringa. Limba i se făcuse albă și starea era din ce în ce mai gravă.

În toată această perioadă de 11 zile, cât am stat internată, medicul care avea fișa fetiței când venea la vizită nu mi-a explicat niciodată starea copilului și cum evoluează sau ce tratament îi administrează sau cum i-au ieșit analizele, sau dacă are vreo bacterie, vreun virus, nimic din toate acestea. A fost vorba de nepăsare, neglijență, lipsă de empatie atât din partea medicilor, cât și a asistentelor .

Dacă i se făceau investigațiile necesare, radiografie, analize și tratamentul care trebuia de la început de când am ajuns prima dată la urgențe sau dacă doamna doctor verifica fișa pe toată perioada cât am stat internată în spitalul acela, fetița nu ajungea în stare așa gravă.

Dacă verifica în fișă că nu îi merge tratamentul și anume CEFORT, după 4 zile trebuia să-i schimbe antibioticul pentru că pe toată perioada numai acest antibiotic i-a fost administrat sau putea să facă transfer la București, dacă considerau că îi depășește starea copilului și fetița mea era în viață acum.

Pe toată perioada spitalizării, febra nu a scăzut, ceea ce mi-a dat de gândit mie că are o infecție mare și trebuie să plec din acel spital pentru că niciodată în 9 ani de zile nu a fost așa grav bolnavă și nici febră nu a avut așa multe săptămâni .

Am fost să vorbesc cu doamna doctor să mă transfere la București iar răspunsul ei a fost unul negativ ,a spus următoarele: NU TE TRANSFER NICĂIERI PENTRU CĂ NU SE POATE. I-am spus, dvs știți că suntem de 11 zile aici și starea fetiței este din ce în ce mai gravă? Iar ea a răspuns mirată…Cum de 11 zile sunteți aici ???
De aici am înțeles că habar nu avea de cât timp eram internate și că nu verificase fișa copilului. Răspunsul a rămas același NU VĂ TRANSFER NICAIERI, o să-i schimb tratamentul și apoi mi-a întors spatele și a plecat. Îmi aduc aminte, chiar dacă au trecut 9 luni, este ceva ce m-a traumatizat pe viață și anume că am stat tot timpul langă fetiță într-un spital de stat și am văzut că suferă și nu a stat în puterile mele s-o ajut.

Tot în ziua aceea după amiază, fetiței și se umflaseră ochii, se învinețise vârful nasului, făcea frisoane, pielea era vineție, limba albă și m-am panicat foarte tare, am zis să cheme medicul pentru că moare fetița în spital cu ei acolo .

Atunci a venit alt medic și am cerut să mă transfere de urgență la București. A fost de acord, a sunat la mai multe spitale din București și cei de la spitalul ,,Grigore Alexandrescu” au acceptat să ne primească.

Până să vină ambulanța să ne ia a venit o infirmieră și a zis că mergem să facem control ORL. De ce oare tocmai atunci când plecăm spre București și nu cât am stat în spital??? Pentru că ajungeam la București și vedeau medicii de acolo că nu i s-au făcut investigațiile necesare.”

Transfer la ,,Grigore Alexandrescu”. Apoi… decesul

,,Am ajuns în data de 14.04 .2025 la spitalul ,,Grigore Alexandrescu”, târziu, în jur de ora 12 noaptea, cu fetița în stare gravă, saturația de oxigen mică, febră mare cum am scris și mai sus. Am fost preluate de catre medic m-a întrebat ce s-a întâmplat, de câte zile suntem în spitalul din BUZĂU. I-am spus, apoi au băgat-o pe oxigen în UPU acolo să-i vadă saturația deoarece saturația era mică. Am ajuns în salon pe secția pneumologie și a fost băgată pe oxigen și tratament.

A doua zi a venit doamna doctor, i-au făcut investigații amănunțite și au descoperit că are o bacterie numită Mycoplasma pneumoniae. După încă 10 zile de spitalizare la București corpul fetiței nu a mai rezistat, a ajuns la ATI și după 3 zile la terapie intensivă corpul ei a cedat și a decedat.”

Acuzații asupra personalului medical de la Buzău

,,Dacă cei de la Buzău îi făceau investigații amănunțite de la început, descopereau această bacterie și fetița mea era în viață acum. Cei de la SPITALUL JUDEȚEAN BUZĂU sunt vinovați pentru tot ce s-a întâmplat.

Cu acesta postare trag un semnal de alarmă pentru toți cei care ajung acolo.

Nu îmi este frică de nimeni și de nimic, am pierdut tot ce am iubit cel mai mult pe lume, singurul meu copil. Tot ce am scris mai sus am trăit în spitalul din Buzău, o durere mare și o neputință să-ți vezi copilul în suferință într-un spital de stat și să nu îl poți ajuta este o traumă și o durere care te urmărește toată viața.”, a mărturisit buzoianca.