Mihaela Runceanu a fost una dintre cele mai talentate cântărețe din România și care și-a găsit sfârșitul mult prea devreme, după ce a fost ucisă și arsă! Cântăreața ar fi împlinit în această lună 61 de primăveri dacă într-o noapte friguroasă de noiembrie viața ei nu ar fi fost curmată de cel pe care autoritățiele l-au găsit vinovat!

Este vorba de Daniel Ștefănescu, bărbatul care a ispășit 17 ani de închisoare după ce în noaptea de 1 noiembrie 1989 a ucis-o cu sânge rece pe Mihaela.

runceanu

Potrivit evz.ro, la scurt timpă după ce a fost eliberat, în urmă cu mai mulți ani, Daniel Ștefănescu a avut curajul să meargă la mormântul artistei din Buzău, unde a fost însoțit atunci de iubita lui!

„Dumnezeu să îţi odihnească sufletul şi, de acolo de unde eşti, ajută-mă să spun lumii adevărul”, a rostit Daniel, care a susținut că nu a ucis-o pe interpretă şi că a stat 17 ani închis pe nedrept. El a fost însoţit la cimitir de Ivenia, femeia cu care intenționa să se căsătorească la aceea vreme!

Apariția lui Daniel la mormântul Mihaelei a șocat atunci extrem de multă lume, iar cei care au dezaprobat acest gest au fost apropiații regretatei artiste!

Mihaela Valentina Runceanu s-a născut în 1955, la Buzău. În 1970, a absolvit cursurile la școala elementară de pe lângă Liceul de muzică și arte plastice din Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.