
Primarul din Pătârlagele, Ion Gherghiceanu, a pus mare importanţă pe educaţia copiilor din oraş. Edilul şi-a fixat drept obiectiv crearea de condiţii bune pentru învăţat şi a investit in refacerea şi modernizarea unităţilor de învăţământ. „Educația e temelia vieții oricărui om. Atunci când suntem copii urâm învățătura, dar devenind adulți, ne dăm seama că doar oamenii învățați reușesc în viață. Educația pornește din familie și continuă la școală. Avem la Pătârlagele dascăli cu care ne mândrim, iar din școlile noastre au plecat elevi care au ajuns oamenii de succes. Școala reprezintă o prioritate, iar eu am vrut ca tinerii să învețe în condiții normale și decente. Zic normale, pentru că mi s-a părut esențial săconstruim grupuri sanitare la Liceul Teoretic Radu Vlădescu și Școala Generală din Mărunțișu. La fel de importantă mi s-a părut și reabilitarea termică a clădirilor din cadrul Liceului Teoretic Radu Vlădescu și Liceului Tehnologic Pătârlagele, dar și reabilitarea împrejmuirilor acestor instituții. Procesul de învățământ a fost îmbunătățit prin asigurarea transportului, încălzirii, alimentării cu apă și canalizării. Sunt de-a dreptul fericit că am putut ridica de la zero grădinița cu program normal din Muscel.
Desigur, nu este suficient. Pentru că la fel ca la o casă, și la o școală sunt mereu lucruri de făcut. În viitorul apropiat, mi-am propus să continuăm modernizarea celor două licee din oraș, pentru ca elevii să vină cu drag la școală. Nu vreau doar să le aducem la standarde mai înalte, ci să le și extindem. Un alt obiectiv pe care mi l-am propus este modernizarea infrastructurii sportive din cadrul celor două licee, pentru că sportul face echipă bună cu educația, dar și cu sănătatea.
În plus, cred că avem nevoie în oraș și de o grădiniță-creșă cu program prelungit, pentru că sunt părinți care nu au cu cine să-și lase copiii până când își termină orele de muncă. Proiectul va fi realizat prin Programul Operațional Regional.
O să închei cu un îndemn pentru copii: învățați la tinerețe, ca să vă asigurați o bătrânețe ușoară! Sper să nu vă rămână vis neîmplinit”, a spus Ion Gherghiceanu, primarul din Pătârlagele.