Cafeneaua Artiştilor va găzdui, diseară, un concert de jazz în memoria interpretei Marilena Dobre, solista născută în Buzău care a murit, în urmă cu trei luni, pe un pat de spital din oraşul american New York. Concertul va începe la ora 20.00, iar preţul unui bilet de intrare este de 25 de lei.
Concertul va fi organizat cu spirjinul asociaţiei Adrenalitera, iar spectacolul din această seară va fi susţinut de Răzvan Cojan (bass), Albert Gheorghe (tobe), Marius Vernescu (pian) şi Emil Bâzgă (trompetă), toţi prieteni ai fostei cântăreţe. Ca o noutate pentru cei care vor să participe la spectacolul din această seară, trebuie să ştie că organizatorii încearcă să interzică fumatul, atât înainte cât şi pe perioada concertului.