Prima ieşire publică a preşedintelui Consiliului Judeţean Buzău , de la scandalul copiilor legaţi de paturi la secţia de pediatrie, a fost fermă şi fără echivoc. Polemicile iscate la finalul şedinţei ordinare de astăzi pe tema legalităţii legării copiilor au fost tranşate fără drept de apel de şeful administraţiei locale Cristi Bîgiu.
” Vor fi sancţionate toate persoanele care trebuie sancţionate” a concluzionat Bîgiu punând punct tentativelor de acaparare a subiectului de către trei dintre consilierii judeţeni care au luat cuvântul pe această temă.
Cea care a deschis subiectul la finalul şedinţei de astăzi a fost consilierul judeţean PD-L Florina Stoian asta după ce Laurenţiu Gavrilă a prezentat concluziile preliminare ale anchetei dispuse de preşedintele CJ în forul decizional judeţean. ” De două zile încerc să aflu informaţii şi nu reuşesc să le obţin, am vrut să vorbesc şi cu doctorul Pătraşcu şi cu managerii spitalului nu mi-au răspuns la telefon” a afirmat consilierul PD-L.
Replica preşedintelui CJ nu a întârziat şi a fost la obiect: ” de ce nu m-aţi căutat pe mine, există o comisie de anchetă a dat primele concluzii, nu ne apucăm să facem anchetă toţi a fost desemnată o comisie. Lăsaţi să se finalizeze ancheta.”
Cum Florina Stoian a continuat să ceară explicaţii privind schema de personal a secţiei de pediatrie, preşedintele Bîgiu a răspuns: ” a fost o ordonanţă dată de Guvernul Boc ( cea prin care s-a interzis angajarea de personal în unităţile bugetare n. r. ) dar de când s-au deblocat posturile s-au angajat 30 de persoane. Să nu încercăm să transformăm această situaţie într-o dispută politică. E o problemă gravă, să o rezolvăm fără declaraţii politice„.
Florina Stoian nu a fost mulţumită de răspuns şi a continuat: ” noi stăm la masă şi habar nu avem de ce se întâmplă în spital„.
O reacţie a avut şi consilierul judeţean PSD Doru Muzgoci care a spus: ” s-a isterizat toată România pentru că preşedintele Colegiului Medicilor au spus că e o practică, s-a uitat însă să se spună că spitalul arăta frumos că era curăţenie. Sunt discuţii total aiurea specifice românilor de a-şi arunca zoaiele în ochii tuturor. Şi eu mi-am legat copilul când era mic” .
Comentariul lui Muzgoci l-a întărâtat pe consilierul PP-DD Eduard Dumitraşcu : ” este halucinant că aţi spus că practica este normală. În ţările din Europa de vest nu se mai practică de ani mulţi aşa ceva„.