De aproape trei ori mai multe semnături decât necesarul , s-au strâns în tot judeţul pentru susţinerea independentului Victor Mocanu la preşedinţia Consiliului Judeţean Buzău. Şeful administraţiei judeţene a făcut publice astăzi în Piaţa Dacia , ultimele date referitoare la procesul de strângere de semnături demarat imediat după ce şi-a anunţat intenţia de a candida ca independent pentru un nou mandat.
La cele 4 corturi din municipiul Buzău s-au strâns, în această perioadă, aproximativ 3 mii de semnături, în vreme ce în judeţ numărul celor care au semnat pentru candidatura lui Victor Mocanu depăşeşte 20 de mii. Potrivit reglementărilor în vigoare, numărul de semnături necesar pentru a putea fi depusă o candidatură la preşedinţia CJ este de 8400.
Preşedintele Victor Mocanu,estimează că numărul de semnături care se vor strânge până la final va depăşi 30 de mii. Şeful Consiliului Judeţean Buzău, le-a mulţumit buzoienilor care au semnat pentru candidatura sa şi spune că gestul lor de a suţine un independent dovedeşte maturitate politică în sensul că oamenii nu mai caută o siglă ci un om în care au încredere şi în care îşi pun nădejdea.
Mai mulţi buzoieni s-au oprit să stea de vorbă cu Victor Mocanu. Profitând de ocazia de a-l întâlni faţă în faţă, buzoienii i-au cerut preşedintelui să atragă investitori în judeţ şi să creeze locuri de muncă. Pe de altă parte cei care l-au abordat pe Victor Mocanu astăzi în centrul oraşului, s-au plâns de problemele cu care se confruntă în viaţa de zi cu zi, de salariile şi pensiile mici de lipsurile de care se lovesc la tot pasul.