
Astăzi a avut loc ședința de constituire a noului miniparlament județean, așa cum a reieșit din voturile exprimate de buzoieni la alegerile locale din vară. Aleșii au depus jurământul, în frunte cu noul președinte al forului administrativ, Lucian Romașcanu.



,,A fost un moment emoționant. Un legământ pe care-l facem cu locuitorii acestui județ. Am ținut să menționez la sfârșitul ședinței că vorbim despre președintele Consiliului Județean Buzău și consilierii Consiliului Județean Buzău. O dată ce am intrat în această demnitate, nu suntem neapărat membri de partid, suntem în slujba buzoienilor, indiferent ce au votat dumnealor, pentru că toți, indiferent de culoarea politică aleasă, își doresc aceleași lucruri: o viață mai bună în județ, acces mai facil la sănătate, la educație, infrastructură. Sunt proiecte pe care domnul președinte Neagu le-a început cu Consiliul trecut, noi le vom continua, vom veni cu altele, astfel încât, la sfârșitul următorilor patru ani, lucrurile să fie și mai bune pentru locuitorii județului Buzău”, a declarat preșdintele PSD, Lucian Romașcanu, după învestirea sa în funcția de șef al Consiliului Județean.

După ceremonia de depunere a jurământului, consilierii județeni au și participat la prima ședință de îndată din acest nou mandat, ședință prezidată de Lucian Romașcanu.

Consiliul Județean este format din 21 de aleși, PNL are 7 consilieri, în timp ce AUR este reprezentat de 4 aleși județeni.