
Scandal într-un club din Pătârlagele. Sâmbătă, un bărbat, în vârstă de 24 de ani, din Cătina, a fost agresat de trei tineri din Calvini, pe fondul unui conflict spontan. Victima a ajuns la spital, iar Poliția a deschis un dosar penal în cadrul căruia vor fi clarificate toate aspectele sesizate.
,,La data de 26 octombrie a.c., polițiștii din Buzău au fost sesizați cu privire la faptul că, în incinta unui club din Pătârlagele are loc un conflict între mai multe persoane. La fața locului au fost direcționate echipaje de polițiști care au depistat persoanele implicate în altercație.
Din cercetări a reieșit că, în urma unui conflict spontan, un tânăr de 24 de ani, din Cătina, ar fi fost agresat de trei tineri cu vârste cuprinse între 17 și 21 de ani, din Calvini. Persoana vătămată a fost preluată de ambulanță și transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
În cauză s-a întocmit dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea parchetului, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul și în vederea luării măsurilor legale ce se impun, demersuri procedurale specifice fiind în derulare și la acest moment.„ , transmite IPJ Buzău.