
După ce săptămâna trecută a fost semnat primul contract de execuție pentru lotul 2 din tronsonul de autostradă Ploiești – Buzău (pentru ruta Mizil – Pietroasele), în această dimineață, în prezența premierului Nicolae Ciucă, între CNAIR și compania Pizzarotti au fost parafate documentele pentru lotul 1 al aceluiași tronson, pentru ruta Dumbrava – Mizil.
Intenția autorităților centrale este ca, până la finele acestui an, să fie semnate toate contractele de execuție pentru Autostrada Moldovei A7.