Mai bine de 24 de ore s-au chinuit pompierii, pădurari și silvicultorii să stingă incendiul produs vineri seară în punctul Giurgiu din zoan Gura Teghii. Potrivit bilanțului ISU buzău pentru stingerea incendiului s-a intervenit cu 64 ofiţeri şi subofiţeri, 2 autocamioane de transport, 4 autoutilitare si un ATV. Intervenţia a fost coordonată de grupa operativă a inspectoratului. Incendiul a fost lichidat după mai bine de 24 de ore în seara zilei de sâmbătă iar la locul incendiului a rămas o echipaj pentru supravegherea zonei până duminică dimineaţa. Distanta foarte mare din localitate până la focar, aproximativ40 kmde drum accidentat (forestier) a îngreunat accesul maşinilor de intervenţie care au ajuns pană la aproximativ5 kmde pădurea incendiată, după care transportul drujbelor, raniţelor cu apa s-a efectuat cu atv-ul, precum şi cu militarii. Coordonarea intervenţiei precum şi vântul prielnic au limitat extinderea incendiului la o pădure de aproximativ 40-50 de ani foarte deasa, de conifere aflată în vecinătatea pajiştii care a ars, limitându-se astfel pagubele la o suprafaţă de 5 hectare de pădure şi7  hectare de păşune. La intervenţie au participat în total peste 100 de persoane: pompieri, jandarmi montani, ocolul silvic din zona localităţii, voluntari din cadrul comitetului local pentru situaţii de urgenţă.