Boboteaza, serbată în ziua de 6 ianuarie, are pe lângă înţelesurile creştine (momentul naşterii spirituale a Mântuitorului prin botezul în Iordan de către Ioan Botezătorul) şi trăsături de mare sărbătoare populară. Ajunul Bobotezei era, în egală măsură, şi un moment favorabil farmecelor, descântecelor şi altor practici magice. Dimineaţa, înainte de aprinderea focului, se strângeau cenuşa din sobă şi gunoiul din casă pentru a fi păstrate până în primăvară, când se presărau pe straturile cu legume „pentru a le face rodnice şi a le proteja de gujulii”. Fânul de sub faţa de masă şi bulgării de sare se adăugau în hrana animalelor „pentru a le feri de farmece, de boli şi de duhurile rele”. În acelaşi scop era folosită şi agheasma luată de la preotul care venea cu Iordanul.
Se credea că dacă în dimineaţa Ajunului de Bobotează pomii erau încărcaţi cu promoroacă, aceştia vor avea rod bogat. De asemenea, se credea că animalele din grajd vorbesc la miezul nopţii dinspre ziua de Bobotează despre locurile unde sunt ascunse comorile. În această zi erau interzise certurile în casă şi nu se dădea nimic cu împrumut, nici măcar jăratec din focul din vatră. În seara de Ajun se săvârşeau practici de aflare a duratei vieţii. Înainte de culcare, se luau cărbuni din vatră şi se denumeau cu numele tuturor membrilor familiei. Se credea că primul care va muri va fi cel al cărui cărbune se va stinge mai repede.
În ziua de Bobotează are loc sfinţirea apei, în timpul slujbei de Iordan. Pregătirea acestui moment se face şi astăzi cu multă atenţie în fiecare comunitate. Locul de desfăşurare a slujbei se alege împreună cu preotul satului, de obicei într-un spaţiu mai larg – unde să fie cel puţin o fântână -, în imediata vecinătate a unei ape curgătoare, în gospodăria unui om sau în curtea bisericii. Pentru acest moment se aduce apă, care se pune în vase mari din lemn, şi tot acum se taie, la râu, o cruce mare de gheaţă. În jurul acestei cruci, sau în jurul crucii care se află în mod normal în curtea bisericii, se desfăşoară întreg ceremonialul religios, la care participă toată suflarea comunităţii.
După slujba de sfinţire a apei, transformată în agheasmă, fiecare sătean îşi ia apă sfinţită în vasul din lemn sau sticlă cu care a venit de acasă. Pe drumul de întoarcere, ei strigă „Chiraleisa” – pentru belşugul holdelor viitoare, pentru purificarea aerului şi pentru creşterea cât mai mare a cânepii – şi toarnă câte puţină agheasmă în toate fântânile întâlnite în cale. Odată ajunşi acasă, oamenii sfinţesc cu agheasmă şura, grajdul, animalele din grajd, pomii din livadă, casa şi interiorul casei.
Fetele care doresc sa isi viseze ursitul trebuie sa “fure” sau sa accepte de la preot un firicel de busuioc sfintit. Se spune ca daca il vor tine in san sau il vor pune sub perna inainte de a adormi, dar si daca postesc si se roaga Sfantului Ioan in ajun de Boboteaza, il vor vedea in vis pe cel cu care le este harazit sa se casatoreasca. busuioc, apa sfintita
În unele zone ale tarii, in ajunul Bobotezei, se spune ca pentru a-si visa alesul, fetele trebuie sa manance o turta framantata doar cu 9 degete din 8 linguri de faina si o lingura de sare si sa-si lege pe inelar un fir rosu de matase. Prin traditie, se tine post negru (sau zi de sec) in Ajunul Bobotezei. Se spune ca cei care reusesc sa nu manance si sa nu bea nimic in aceasta zi vor avea parte de noroc, sanatate si binecuvantare de la Dumnezeu pe tot parcursul anului.
Dupa ce iau agheasma de la preot, fetele tinere obisnuiesc sa se imbaieze de trei ori in rau sau sa sa-si toarne apa pe cap simbolic. Precum s-a adunat poporul la malurile Iordanului, tot asa se vor strange petitorii la usa fetei respective.