Fostul comandant al închisorii comuniste din Rîmnicu Sărat, Alexandru Vișinescu, a părăsit spitalul unde s-a internat săptămâna trecută și urmează să fie audiat, astăzi, la ora 10:00, de procurorii Parchetului General.
Locotenent-colonelul în rezervă va merge pentru a doua oară la Parchet, după ce pe 3 septembrie a răspuns pentru prima dată întrebărilor referitoare la perioada în care a condus ”Închisoarea tăcerii”, 1956-1963.
Fostul comandant de penitenciar era așteptat la audieri și marțea trecută, de asemenea, la ora 10:00. Cu o zi înainte, însă, avocatul lui Vișinescu le-a transmis procurorilor un bilet de trimitere în spital, care au fost nevoiți să amâne chestionările.
Pe 3 septembrie, Alexandru Vişinescu a fost fost pus sub acuzare de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte pentru săvârşirea infracţiunii de genocid.
Alexandru Vișinescu a fost timp de șapte ani comandant al închisorii comuniste din Rîmnicu Sărat, supranumită și ”Închisoarea Tăcerii”. Bătrânul, care are acum 89 de ani și locuiește în București, a condus corpul de represiune al închisorii rîmnicene, unde deținuții erau bătuți, subnutriți și umiliți.




