Noul an şcolar care începe astăzi vine cu mai multe schimbări care ar putea cosmetiza imaginea educaţiei şifonată de rezultatele slabe de la bacalaureat şi de la ultima titularizare, dar învăţământul va fi la fel de sărac, întrucât bugetul de 6% promis prin lege rămâne doar pe hârtie.După aproape trei luni de vacanţă, şcolarii revin luni la cursuri. Şcoala începe în 12 septembrie, cu trei zile mai devreme faţă de alţi ani, iar elevii vor intra în vacanţa de vară cu o săptămână mai târziu, dar vor avea două săptămâni de vacanţă în plus după sărbătorile de iarnă şi cea de Paşte. Semestrul întâi al anului şcolar 2011-2012 începe în 12 septembrie şi se finalizează în 23 decembrie. După şase săptămâni de curs, elevii din clasele I-IV vor avea o scurtă vacanţă de o săptămână, din 24 octombrie până luni 31 octombrie. Dacă începutul de an începe mai devreme cu trei zile, vacanţa de iarnă se prelungeşte cu o săptămână, până în 15 ianuarie, pentru ca elevii să poată sta mai mult acasă după sărbători. În noua configuraţie, semestrul întâi va avea trei luni, din 12 septembrie până în 23 decembrie, iar al doilea cinci luni, din 16 ianuarie până în 22 iunie, cu o vacanţă din 7 până în 22 aprilie.În schimb, vacanţa de vară va fi mai scurtă, pentru că va începe în 23 iunie 2012 şi se va încheia în 9 septembrie. Ceea ce înseamnă că anul şcolar viitor va începe cu alte trei zile mai devreme decât acest an. Mai mult, sistemul se descentralizează, iar directorii de şcoli vor manageria plata cu ora pentru suplinitori, pensionari şi asociaţi, dar şi concursurile de titularizare, care de anul viitor vor fi organizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ. Noutatea absolută pentru noul an şcolar este evaluarea tuturor elevilor la început de an şcolar şi la sfârşitul acestuia. Cât ştiu elevii la început de an şi cum evoluează până la încheierea lui vor fi trecute în „foaia de parcurs”, nu în catalog, iar rezultatele îi vor ajuta pe directorii şcolilor să aibă o imagine reală a tuturor elevilor, iar părinţii să ştie ce nivel au copii lor.
Schimbarea esenţială în anul şcolar 2011 – 2012 este una de atitudine generală, este de părere ministrul Daniel Funeriu. Şi pentru că s-a stabilit că sunt probleme la citirea şi înţelegerea unui text, elevii vor avea din acest an şcolar oră specială de lectură.Schimbări au fost aduse şi în configuraţia ciclurilor de învăţământ. Elevii care încep clasa a V-a în anul şcolar 2011-2012 vor sta în gimnaziu cinci ani, inclusiv în clasa a IX-a, la sfârşitul acestui ciclu vor susţine evaluarea naţională obligatorie care conţine cinci probe, respectiv şase pentru minorităţi şi admiterea în liceu organizată la nivelul şcolii. De asemenea, elevii care în acest an şcolar intră în clasa a VIII-a vor susţine la sfârşitul liceului examenul de bacalaureat de tip nou, aşa cum prevede Legea educaţiei. Măsura privind introducerea costului standard per elev şi a principiului „finanţarea urmează elevul” se aplică, potrivit Legii educaţiei, din anul 2012. Şi tot din 2012 trebuia ca Educaţia să primescă 6% din PIB. Numai că Executivul a anunţat clar că nu sunt bani, iar măsura alocării a 6% din PIB se amână pentru 2013, tot aşa cum s-a amânat continuu alocarea a 4% din PIB, deşi fosta lege prevedea clar acest lucru. Noul an şcolar va începe şi cu 1.500 de şcoli mai puţin, desfiinţate în mandatul ministrului Daniel Funeriu. Este vorba de acele şcoli „ghetouri educaţionale”, cum le numea ministrul Educaţiei, sau de unităţi care au prea puţini elevi ca să poată funcţiona în condiţiile prevăzute de lege. Astfel, în anul şcolar care începe luni elevii vor învăţa în aproximativ 6.500 de unităţi de învăţământ cu personalitate juridică, cu 25 la sută mai puţine decât în anul şcolar precedent.