
În plin miez de varã, când soarele dogorește pãmântul iar holdele se pleacã în bãtaia vântului, Biserica Creștinã prãznuieste în fiecare an, la 29 Iunie pe unii dintre cei mai mari, mai cunoscuţi și mai veneraţi dintre sfinţi și anume pe Sf. Apostoli Petru și Pavel.
E o sãrbãtoare cu profunde rezonanţe spirituale în sufletele creștinilor care cinstesc pe cei doi mari corifei ai Apostolilor, care și-au închinat întreaga viaţã propovãduirii „cu timp și fãrã timp” a Evangheliei lui Hristos, ba mai mult au pecetluit aceastã lucrare cu sângele lor vãrsat martiric pentru Hristos și pentru Biserica Sa.
E o sãrbãtoare care dateazã încã din secolul II al erei creștine și evlavia credincioșilor s-a materializat în ridicarea de biserici pe locul martirajului lor, iar imnografii creștini și marii pãrinti ai Bisericii s-au întrecut în a-i elogia pe cei doi apostoli care, prin cuvântul și sângele lor, uniţi în Hristos, au plãmândit Roma creștinã și Biserica întreagã.
Din Sf. Evanghelii, cunoastem cã Sf. Petru era originar din localitatea Betsaida din Galileea, fiind fiul lui Iona și frate mai mare al lui Andrei cel dintâi chemat de Domnul la lucrarea apostoliei, și se numea Simon, pânã când Mântuitorul i-a schimbat acest nume în Chefa sau Petru.
Luând cunostinţã de ideea mesianicã, Sf. Petru a devenit un adept zelos al acesteia și este primul care l-a numit pe Iisus „Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui Viu” (Matei 16, 17-19).
Biserica creștinã este temeluitã pe credinţa tare ca piatra în dumnezeirea Mântuitorului Hristos, mãrturisitã de Sf. Ap. Petru.
Dupã Pogorârea Sf. Duh la Rusalii, Sf. Petru este cel dintâi care vestește poporului evreu pe Iisus Hristos cel rãstignit și înviat, îndemnându-i pe toti la pocãintã și întoarcere la credintã (Fapte 3, 19).
Din Ierusalim, dupã întemeierea Bisericii Creștine în ziua Cincizecimii Sf. Petru a mers sã vesteascã Evanghelia Împãrãţiei în Antiohia, Pont, Galitia, Capadochia, Bitinia și la Roma, unde a suferit și moarte de martir la 29 Iunie în anul 67.
Potrivit unei vechi traditii, Sf. Petru a cerut sã fie rãstignit cu capul în jos, dorind sã arate deosebirea dintre chinurile sale și cele ale dumnezeiescului sãu Învãţãtor.
Sf. Petru a fost unul dintre cei trei apostoli pe care Mântuitorul Hristos i-a fãcut martori ai slavei Sale dumnezeiești pe muntele Taborului.
De la Sf. Apostol Petru ne-au rãmas scrise în Canonul Noului Testament douã epistole sobornicesti, mult folositoare vieţii creștine.
Sf. Apostol Pavel, supranumit „apostolul neamurilor”, pentru cã a predicat Evanghelia mai ales pãgânilor, s-a nãscut într-o familie de iudei bogaţi în Tarsul Ciliciei, primind o educaţie strãlucitã în școala rabinului Gamaliel.
La început, Saul, cãci așa fusese numit la naștere, a fost un adept înfocat al legii mozaice și un dușman de moarte al creștinilor.
Este cunoscutã întâmplarea petrecutã pe drumul Damascului, când, plecat sã-i persecute pe creștini, Saul se întâlnește cu Iisus cel înviat si se convertește la creștinism devenind cum spune Fericitul Augustin „din lup miel, din persecutor înfocat un vestitor neobosit al Evangheliei, învãţãtor și apostol al popoarelor.”
A propovãduit pe Hristos tuturor strãbãtând în trei cãlãtorii misionare toatã Asia, Spania, Britania și Italia, înfiinţând comunitãţi creștine, hirotonind episcopi, preoţi și diaconi.
De la Sf. Apostol Pavel ne-au rãmas 14 epistole scrise cu diferite ocazii și în timpuri diferite, din care emanã grija neobositã a apostolului pentru propovãduirea si pãstrarea nealteratã a învãtãturii creștine.



