
Furnizorul de energie termica pentru municipiu, RAM Buzau, a stabilit, de ieri, un program fractionat de furnizare a energiei termice consumatorilor.
Decizia a fost luata dupa ce vremea s-a indreptat iar temperaturile au crescut. Astfel, caloriferele buzoienilor vor fi calde numai noaptea, pe timpul zilei caldura fiind oprita.
“Am stabilit un program fractionat de livrare a agentului termic, doar intre orele 18.30 si 9.00 dimineata din cauza faptului ca temperaturile au crescut simtitor in ultimele zile. Prin acest program fractionat asiguram un ambient placut buzoienilor care poate ajunge si pana la 22 de grade, chair daca oprim furnizarea pe timpul zilei. Mai mult decat atat, ne-am gandit si la facturile buzoienilor care in acest fel vor fi mai mici pentru luna octombrie”, ne-a declarat Constantin Tacea, director RAM Buzau.
Reprezentantii RAM vor pastra acest program fractionat de furnizare pana cand temperaturile vor scadea din nou, potrivit meteorologilor la sfarsitul saptamanii viitoare.