
Sindicaliștii buzoieni din învățământ participă mâine la marşul de protest organizat în Bucureşti de federaţiile sindicale din învăţământ. Buzăul va fi reprezentat de 300 de membri de sindicat din Buzău, Rm. Sărat şi Pătârlagele.
În urmă cu zece zile, reprezentanții sindicali ai profesorilor buzoieni au decis să boicoteze sfârşitul de an şcolar prin neîncheierea situaţiei şcolare, fiind demarat un referendum intern în acest sens. Măsura va fi pusă în aplicare doar dacă majoritatea membrilor de sindicat buzoieni sunt de acord cu propunerea și dacă la nivel naţional cel puţin jumătate din judeţe vor adopta această propunere.
Sindicaliștii din învățământ sunt revoltați de faptul că nu s-a concretizat angajamentul guvernului de a elabora şi adopta o lege de salarizare a sistemului bugetar, care să elimine discrepanţele şi inechităţile existente, ce trebuia pusă în aplicare până la jumătatea lunii mai 2016. Nemulţumirile personalului didactic s-au amplificat odată cu hotărârea reprezentanţilor guvernului de a trata discriminatoriu salariaţii din sistemul bugetar, salariaţii din învăţământ fiind umiliţi de alocările (nealocările) avute în vedere de prevederile proiectului de ordonanţă privind salarizarea din sistemul bugetar.



