
O autospecială de Poliție a foat implicată, în această dimineață, în jurul orei 4:00, într-un accident, în municipiul Buzău, în rondul de la Orizont. Doi polițiști au fost răniți, după ce autospeciala a intrat în coliziune cu un autoturism ieșit din parcarea supermarketului din zonă.
,,Din primele date de la fața locului a reieșit că este vorba despre o coliziune între două autovehicule, o autospecială de poliție condusă dinspre strada Frăsinet către Mărăcineni, respectiv un autoturism care ar fi ieșit din parcarea unei societăți comerciale, la volanul căruia se afla o conducătoare auto de 20 de ani, din Buzău.
Accidentul s-a soldat cu rănirea a trei persoane, cu vârste cuprinse între 20 și 45 de ani, doi ocupanți ai autospecialei și conducătoarea auto a autoturismului. Persoanele rănite au fost preluate de ambulanță și transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.„, transmite IPJ Buzău.



