Elevii buzoieni primesc anul acesta produse de proastă calitate, care ajunge de cele mai multe ori la coș. Cel puțin așa spun mulți dintre părinți, care nu sunt de acord ca elevii să mănânce merele pe care le primesc în pauza mare. Revolta părinților este legată pe de-o parte de faptul că merele sunt aduse tocmai din Polonia, pe de altă parte este vorba despre fructe recoltate în anul 2018.
Autoritățile județene admit că nu e normal ca elevii să primească produse din import, însă pentru că legea nu obligă consiliile județene să încheie contract doar cu firme românești, cine dă prețul cel mai mic iese câștigător din această luptă.
”Bine ar fi să mâncăm mere din România, să mâncăm roșii din România, dar trăim într-o perioadă în care globalizarea își spune cuvântul. Trăim în Europa. Cred că ar trebui făcută mai multă publicitate și fiecare să vorbim deschisă despre asta, să ajungem să cumpărăm doar produse fabricate in România, dar din nefericire, chiar dacă e riscul să supăr pe cineva, să știți că la anumiți producători care spun că au produse din România găsim roșii din Grecia”, a declarat președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu.
Conducerea Consiliului Județean spune că a avut doar sarcina de a organiza licitațiile în timp util și spune că școlile și inspectorii de la OPC trebuie să ia atitudine în cazul în care constată că produsele sunt de calitate îndoielnică.
”Treaba noastră a fost să terminăm licitația, suntem printre puținele Consilii Județene din țară care au terminat licitațiile pe măr corp și lapte. Nu mai e treaba noastră mai departe, ci a celor care ar trebui să se ocupe de calitate, de formă, dacă vreți, sunt cei care sunt îndreptățiți să facă verificări să vadă produsele sunt conforme. Cei îndreptățiți sunt cei de la OPC”, a mai spus Petre Emanoil Neagu.