Nici nu s-au întors bine din vacnaţa de Paşte, că buzoienii deja îşi aleg destinaţiile pentru 1 Mai. Unii dintre ei şi-au făcut rezervări din primele luni ale anului pentru a fi siguri că au un loc acolo unde dorec, dar şi datorită reducerilor de care au beneficiat. Cei mai mulţi au ales să îşi petreacă această zi la mare, însă nu pe litoralul românesc, ci în Bulgaria sau Grecia unde sunt atraşi în primul rând de preţuri, pentru minivacanţa de 1 Mai plecând şi de la 80 de euro de persoană. „Pentru 1 Mai avem multe solicitări de cazare şi nu pachete complete, mulţi apelând la maşina personală pentru a ajunge la destinaţii. Unii au fost precauţi şi şi-au făcut rezervări din ianuarie-februarie, alţii încă mai caută. Cele mai multe cereri sunt pentru extern, mai ales că preţurile pleacă de la 80 de euro de persoană şi pot ajunge la 200-300 de euro pentru cei cu pretenţii”, ne-a spus Doru Brătulescu, administratorul unei agenţii de turism. Cererea pentru sejururile de 1 Mai ar putea creşte dacă Guvernul va fi de acord ca vacanţa să fie prelungită cu o zi şi astfel bugetarii să beneficieze de zi liberă şi pe 30 aprilie.