contestatii, definitivat, note, profesori, programăUn examen pentru oameni cu experienţă de 3 ani în învăţământ vine să demonstreze de ce eşecul elevilor care se înscriu la examenul de maturitate este atât de mare. Examenul de definitivat de săptămâna trecută este o confirmare în plus a dezinteresului din învăţământul românesc. Cu o programă de examen cunoscută, dascălii au părut la fel de surprinşi , ca şi elevii lor, de subiectele pe care le-au primit. Afişarea rezultatelor examenului la care s-au înscris peste o sută de profesori buzoieni a adus pentru unii surprize pentru alţii confirmarea valorii. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean, profesor Paula Mihai, 105 candidaţi au predat lucrările. Dintre aceştia cele mai multe note au fost cele de trecere adică între 7 şi 7,99 : 41. Doar 20 de candidaţi au luat note considerate bune adică între 8 şi 8,99. Au fost 8 note între 5 şi 5,99, 10 note între 4 şi 4,99, 3 note între 3 şi 3,99 dar şi o notă între 2 şi 2,99. Profesorii nemulţumiţi de notele primite mai pot depune şi astăzi contestaţii. Rezultatele finale vor fi afişate la centrul de examen de la liceul pedagogic pe 26 iulie. Pentru cei care nu obţin nota de trecere 7 , mai există posibilitatea de a se înscrie la definitivat şi anul viitor. Examenul poate fi picat doar de două ori, al treilea eşec însemnând retragerea din învăţământ.