Cafeneaua Artistilor, concert, Fără Zahăr, ȚapinariiPlină cum  n-a mai fost de mult  cu elevi , studenți , cu figuri mai coapte , obișnuiți ai localului sau curioși veniți pentru a petrece o seară de Vineri în oraș .Cam așa se prezenta Cafeneaua Artiștilor aseară ,  în jurul orei 21:00 , ceas la care era anunțat concertul  la puterea a doua susținut de ”Țapinarii” și ”Fără Zahăr”.

Pe la orele 22:00 , plus-minus cîteva minute au urcat pe scenă Adrian Tănase și Cosmin Covei gratulînd publicul la fel ca la precedenta cîntare, cu salutul ”bună seara stimați intelectuali din Buzău”. Ceva s-a legat repede  între  meseni și ”grupul vocal instrumental format din două voci și o chitară”  așa că, ajutați și de momentele ce aduceau a stand-up comedy dintre melodii , cei doi  țapinari s-au trezit în dese rînduri acompaniați de vocile celor prezenți. ”Ești frumoasă dar te strică fața” , ”Du-te naibii” ,”Un ungur mic” sau ”Sunt fericit ” au fost cîntecele care au stîrnit publicul să cînte alături de Covei și Tănase. Ironia pe alocuri greu de digerat și mesajul direct al cîntecelor au fost gustate de cei prezenți , astfel că bis-ul a părut cît de poate de firesc.

În pauza dintre cîntări , Cosmin Covei a mărturisit că această  colaborare cu ”Fără Zahăr”  a venit cît se poate de natural :”Cred că ne-am plăcut și ne-am stimat încă de la început. Noi am început mai devreme decît ei cu un an sau doi și în momentul în care i-am văzut pe piață știam că se va întîmpla o colaborare. Relativ repede ne-am întîlnit în festival la Stufstok .Mai tîrziu ne-am împrietenit și cu Ada (Milea) , Alina Manole și  Cosmin Vaman …și am format o gașcă de folk-alternativ

În a doua parte a show-ului a venit rîndul celor de la ”Fără Zahăr” să dea cu subsemnatul pe scena Cafenelei. Veniți pentru prima oară la Buzău , Bobi și Bobo au cucerit repede publicul cu satira și temele inspirate din viața satului. Licorile bahice , în viziunea celor doi liantul principal al vieții sociale din mediul rural , parodia grosieră și graiul moldovenesc s-au regăsit de fiecare dată în repertoriul de aseară : ”Lugu lugu” ,”D’ la sate” , ”Săndel” , ”Cine mi-a împușcat maimuța” sau ”Dunitru”. Bis-ul era inevitabil așa că dorohoienii suplimentat programul cu ”Lav Stori”.

Finalul show-ului i-a găsit pe scenă pe toți cei patru protagoniști , cîntînd la unison ”The MFsong”  (o parodie după The One and Only ,Chesney Hawkes) piesă ce se regăsește pe ultimul album  , ”Visul Românesc”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.