
Pentru luna martie, Teatrul „George Ciprian” a pregătit pentru publicul buzoian o serie de evenimente și spectacole pentru toate vârstele. Programul a fost anunțat de reprezentanții instituției de cultură:
,,În data de 1 martie 2024, Divizia 2 Infanterie„Getică”, împreună cu trupa de teatru „Ridendo” a Cercului Militar Buzău va susține, în parteneriat cu Teatrul „George Ciprian” un Spectacol cu ocazia sărbătoririi mărțișorului, adresat personalului din cadrul Ministerului Apărării Naționale și din alte instituții.
Sărbătorim ZIUA FEMEII cu spectacolul „O viață, o șosetă, un vis, o mașină de scris”. Acesta se va juca în data de 8 martie 2024, ora 19:00. Regia este semnată de Daniel Bucur, iar în distribuție îi avem pe actorii: Constantin Cotimanis, Diana Bagdasar, Victoria Bobu și Iulia Dumitru. Mesajul piesei îndeamnă la a trăi clipa și a fi fericit. Prețul unui bilet este de 50 de ron.

Turneul național „Chirița în provinție” ajunge la final, jucându-se în data de 11 martie 2024, ora 19:00, la Teatrul Național I. L. Caragiale- Sala Studio. Din distribuție fac parte actorii: Adrian Păduraru, Cristi Martin, Adrian Ilinca, Maria Grosu, Vlad Gălățianu, Pavel Bârsan, Radu Pavel, Diana Bagdasar și Răzvan Apetrei (acompaniament muzical), iar regia îi aparține lui Daniel Bucur.

Pentru că ne prețuim publicul tânăr, continuăm seria evenimentele dedicate copiilor. Vă invităm, în data de 9 și 30 martie 2024, la spectacolele „Capra cu trei iezi” și „Cartea Junglei”, ambele în regia lui Ionuţ Octavian Ghinea. Special concepute pentru vârsta 4+ și 6+, sunt numai bune de vizionat în familie, împreună cu cei dragi. Prețul unui bilet este de 30 de ron/preț general. Din distribuție fac parte: Cristi Martin, Ionuţ Octavian Ghinea, Radu Pavel, Anda Pantiș, Felicia Cruceru, Zabi Tudor, Dan Răspopa și Gabriela Cristea. Păstrăm tradiția, iar pe 23 martie, ora 11:00, găzduim spectacolul „Micul astronaut”- o lecție educativă despre planete, sistemul solar, NASA.


În data de 4 martie 2024 , ora 19:00, vom găzdui comedia „Bărbatul perfect defect” în regia lui Radu Gabriel, distribuția: Luminița Bucur, Oleg Apostol, Maria Radu. O piesă de teatru despre imperfecțiunea perfectă a relațiilor. Pe 31 martie 2024, Ana Odagiu, Sergiu Costache și Silviu Mircescu vă dau întâlnire la un alt spectacol găzduit , „O femeie împărțită la 2” , în regia lui Lucian Ionescu și Ana Odagiu. Este vorba despre iubire și încurcatele căi ale amorului.
Mai multe detalii găsiți pe site-ul Teatrului, www.teatrulgergeciprian.ro sau pe pagina de Facebook.” , au transmis reprezentanții teatrului.
*Pe 27 martie, la ora 19:00, va avea loc premiera spectacolului ,,Bolnavul închipuit”, o comedie cu cântece și dansuri, o adevărată explozie de mișcare, muzică, umor și mai ales, voie bună. Piesa este construită în jurul conflictului ce-i prezintă în antiteză, pe de o parte, pe Béline și Argan, iar pe de alta, pe Angelique și Toinette. Acțiunea se petrece în timpul carnavalului, ceea ce marchează imagistic, conceptual, dar și muzical spectacolul. Muzica punctează momentele importante și „mișcă”, în ritmuri vii, actorii, animând scenele tensionate. În construcția spectacolului există câteva scene exclusiv muzicale și de dans.

Biletele se găsesc la Teatrul George Ciprian, la Agenţia de Bilete a Teatrului ,,George Ciprian” din bdul. Nicolae Bălcescu sau ONLINE, AICI.