Întâlnire importantă în staţiunea Mamaia pentru viitorul sistemului centralizat de încălzire a populaţiei. Directorul RAM Buzău este şi el prezent la discuţiile cu ceilalţi directori de societăţi sau regii din ţară care furnizează locatarilor de la bloc căldura şi apa caldă. La întâlnirea de la Mamaia sunt invitate şi autorităţi publice locale iar scopul discuţiilor este stabilirea unei strategii în condiţiile scumpirii agentului folosit pentru funcţionarea centralelor termice. Creşterea preţului gigacaloriei este evident cea mai importantă problemă care va fi dezbătută iar pe marginea acestui subiect se vor decide următorii paşi de urmat în regiile locale. La Buzău preţul gigacaloriei rămâne cel puţin până la 1 ianuarie 2012 de 185, 24 lei din care subvenţia unitară este de 128,35 de lei. Asigurarea vine de la şeful RAM care spune că hotărârea adoptată în CLM în decembrie 2010 este valabilă până la începutul anului viitor.