Mare parte din registrele comandate de ITM pentru evidenţa persoanelor care lucrează temporar au ajuns deja la patroni. „Din cele 200 de registre de evidenţă a zilierilor, 170 au fost distribuite beneficiarilor şi am făcut comandă pentru altele”spune şefa instituţiei, inspector şef, Cici Manolescu. Potrivit Legii 52/2011, persoanele care folosesc zilieri ca forţă de muncă sunt obligate să achite un impozit de 16%, calculat la remuneraţia brută acordată persoanelor care prestează activităţi cu caracter ocazional (în agricultură) în folosul lor.În caz contrar riscă amenzi de până la 20.000 lei.