
Arheologii de la Muzeul Judeţean Buzău au descoperit pe şantierul arheologic de la Pietroasele şase gropi de provizii din Evul Mediu, dintre care una de mari dimensiuni, cu pereţii arşi.Cinci dintre gropile de familie au o capacitate de două-trei tone fiecare. În cea de-a şasea se puteau depozita 14-15 tone de produse. Ele datează din secolele XV-XVI şi deserveau ascunderii proviziilor comunităţii în momentul năvălirii turcilor şi tătarilor, dar fiind şi un procedeu local des întâlnit la săteni, pentru a-şi păstra recoltele şi pentru anii neroditori.
Gropile se găsesc în apropierea termelor române datând din secolul al IV-lea. Arheologul Marius Constantinescu spune că aceste gropi de provizii vor fi pregătite pentru vizitarea acestora de către turişti.