
Momente emoționante, astăzi, pentru 120 de elevi ai Școlii Militare de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene „Traian Vuia”, care au depus jurământul militar, legământul de credinţă faţă de neam şi ţară. Este vorba despre 81 de elevi de anul I (67 băieți și 14 fete) – profil maiștri militari – și 39 elevi de la profilul subofițeri (34 băieți și 5 fete).







La manifestările în cadrul cărora au depus Jurământul Militar elevii subofiţeri şi maiştri militari din anul I, a participat locțiitorul șefului Direcției Instruire și Doctrină, colonelul Vasile Ene, reprezentanţi ai structurilor centrale din Ministerul Apărării Naţionale, cadre militare din conducerea Statului Major al Forţelor Aeriene, din comanda şcolii şi din cadrul Bazei Aeriene de Instruire şi Formare a Personalului Aeronautic.
„După oficierea serviciului religios, Drapelul de Luptă a fost scos în faţa formaţiei, iar elevii au rostit, repetând după comandant, cuvintele Jurământului Militar:
„Eu…. jur credinţă patriei mele, România.
Jur să-mi apăr ţara, chiar cu preţul vieţii.
Jur să respect Constituţia, legile ţării şi regulamentele militare.
Aşa să-mi ajute Dumnezeu.”







Această festivitate, cu profunde semnificații istorice, juridice, morale, civice și patriotice, nu se putea încheia mai frumos decât cu defilarea cadrelor militare şi a elevilor Școlii Militare de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene „Traian Vuia”, care au prezentat onorul oficialităţilor prezente, perioada în care aeronave militare au efectuat treceri la verticală pe deasupra audienţei prezente, în aplauzele tuturor celor prezenţi la festivitate.„ , au transmis reprezentanții SMMMSFA Buzău.



