În weekend, Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Aeriene „Traian Vuia” și Baza Aeriană de la Boboc a marcat 140 de ani de la naşterea lui Aurel Vlaicu, printr-un eveniment organizat sala de festivități a unității militare.

Este datoria fiecăruia dintre noi să cunoaștem începuturile și evoluția aviației, faptele pionierilor care au făcut posibilă afirmarea României pe plan mondial și, cel mai important, să încercăm să aducem și noi o contribuție, indiferent de dimensiunea acesteia, deosebitului domeniu în care ne desfășurăm activitatea împreună: aviația. Să ne respectăm trecutul și înaintașii, să valorificăm prezentul și să construim, împreună, un viitor cu care următoarele generații să se poată mândri!

Plecând de la acest deziderat, elevii Şcolii Militare de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Aeriene „Traian Vuia” au organizat împreună cu, şi la iniţiativa tinerilor sublocotenenţi care urmează Cursul de bază în cadrul Şcolii de instruire interarme a Forţelor Aeriene, o activitate comemorativă dedicată celui care a fost unul dintre cei mai importanţi pionieri ai aviaţiei române” (SMMMSFA)

România a dat aviației mondiale pionieri ca Traian Vuia, Aurel Vlaicu şi Henri Coandă, numărându-se printre primele țări din lume în înzestrarea forțelor sale armate cu aeronave specializate. Marcând 140 de ani la nașterea inginerului Aurel Vlaicu, contribuţia marelui inventator, constructor de aeronave și zburător la nașterea aviației din țara noastră merită plasată în prim plan.

Eroul s-a născut în satul Binținți, județul Hunedoara, iar după finalizarea studiilor liceale, acesta și-a îndreptat atenția către studiile superioare inginerești. Educația formală care cuprindea și studii superioare în Budapesta și Munchen i-a permis lui Aurel Vlaicu, susținut financiar de Arsenalul Armatei, să proiecteze și să construiască primul aparat de zbor motorizat.

Acesta a rămas un punct de referință în istoria aviației române datorită fabulosului său zbor din data de 17 iunie 1910, atunci când a avut loc pentru prima dată un zbor pe teritoriul național, activitate înfăptuită cu aparatul proiectat și construit de el. Vlaicu a reușit să ridice aparatul de zbor la 4 m deasupra solului și să se deplaseze pe orizontală aproximativ 50 m.

Acest prim zbor în simplă comandă cu avionul „Vlaicu nr. 1 – model 1910” reprezintă momentul de început al formării piloţilor militari din România. Se poate aprecia astfel că inginerul Aurel Vlaicu a fost primul pilot al Armatei Romaniei, iar avionul său, primul avion militar din dotarea sa. Pionierul a participat la manevrele militare din toamna anului 1910, dovedind conducătorilor armatei utilitatea aparatelor de zbor în misiunile de observare și recunoaștere. Astfel, România a fost printre primele țări din Europa care au întrebuințat aviația în scopuri militare.

Ambițiile mari ale eroului au fost transpuse în construirea celui de-al doilea avion românesc în anul 1911, pe care l-a botezat Vlaicu II. Cu el a efectuat un zbor la Blaj la sărbatorirea a 50 de ani de la infiintarea ASTREI. Ambițios, a efectuat si zboruri acrobatice la Sibiu si la Brasov, atingand inaltimea de 1000 m.

Cu Vlaicu II a participat la mitingul aerian de la Aspen, Austria, unde a câștigat 5 premii, reprezentând numele țării cu mândrie și profesionalism în intreaga lume. Rezultatele obţinute de Vlaicu la acest concurs pot fi socotite ca un apogeu al carierei sale, pentru că au confirmat definitiv şi în străinătate atât performanţele maşinii sale zburătoare, dar şi talentul său de pilot.

Visul pionierului a fost traversarea Carpaților pentru realizarea unității pe calea aerului a românilor din Transilvania cu cei din vechiul regat cu aparatul de zbor realizat de el, iar pe 13 septembrie 1913, avionul Vlaicu II a decolat de la București spre Brașov. Aripile sale de aviator s-au frânt în apropierea satului Bănești, atunci când Vlaicu s-a prăbușit, moartea sa îndurerând întreaga națiune. Românului Aurel Vlaicu i s-au oficiat funerarii naţionale, fiind decorat cu medalia „Virtutea Militară” şi ales „post mortem” membru al Academiei Române.”

(SMMMSFA „Traian Vuia” Boboc)

Foto: Alexandru Băncilă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.