
Mai mulți elevi și reprezentanți ai Școlii Militare de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene (SMMSFA) „Traian Vuia” au participat, astăzi, la Conferința „Obârșia neamului românesc”, eveniment găzduit la Palatul Parlamentului.
„Conferința a adus în atenția publicului importanța culturii naționale și a educației, cele care stau la baza neamului românesc, mai ales în acest moment crucial pentru istoria, limba și cultura României aflate în mare criză multilateral dezvoltată pe toate planurile. Au conferențiat academicieni, scriitori, filologi, cercetători ai istoriei naționale.

Cu această ocazie, elevii au avut oportunitatea de a vedea cum se desfășoară o ședință a uneia dintre comisiile Camerei Deputaților, mai exact a Comisiei pentru Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională. Invitația a venit din partea vicepreședintelui comisiei, domnul deputat Bogdan-Ionel Rodeanu, care a avut bunăvoința și de a le oferi elevilor un tur al Palatului Parlamentului.

În acest timp, s-au întâlnit cu preşedintele Comisiei pentru educaţie, doamna deputat Natalia- Elena Intoterro, cu care elevii școlii au avut ocazia să poarte mai multe discuții legate de procesul de învățământ.” , au transmis reprezentanții SMMSFA de la Boboc.




