
Ieri, pentru Inspectoratul pentru Situații de Urgență ,,Neron Lupașcu” Buzău a fost momentul bilanțului pe anul trecut. La eveniment aU fost prezenți generalul de brigadă dr. ing. Constantin Florea – prim adjunct al inspectorului general al IGSU – prefectul Liliana Sbîrnea, subprefectul Vasile Dobre, șeful UPU-SMURD Buzău, dr. Nicoleta Stoica și managerul Serviciului Județean de Urgență Buzău, dr. Lhuana Zissu.


Conducerea ISU Buzău a venit cu principalele repere ale misiunilor desfășurate în 2025, iar evenimentul nu a fost lipsit de momentul desemnării Pompierului și Salvatorului anului.

,,Acest eveniment a reprezentat o ocazie importantă pentru a reflecta asupra progreselor realizate și pentru a identifica domeniile pe care le putem îmbunătăți, în vederea asigurării unei comunități mai sigure și mai bine protejate.

În anul 2025, activitatea pompierilor buzoieni a fost una deosebit de complexă și solicitantă, caracterizată printr-un volum ridicat de intervenții și acțiuni desfășurate în slujba comunității, toate realizate cu profesionalism, responsabilitate și dedicare.
Eforturile personalului inspectoratului s-au concentrat pe gestionarea promptă și eficientă a situațiilor de urgență, de la stingerea incendiilor și limitarea efectelor acestora, până la acordarea asistenței medicale de urgență și intervențiile la accidente rutiere sau la alte evenimente cu impact major asupra siguranței cetățenilor.
Un rol esențial l-au avut, de asemenea, activitățile de prevenire, control și educare a populației, menite să reducă riscurile și să crească nivelul de siguranță al comunității.
Totodată, a fost evidențiată buna cooperare interinstituțională și implicarea activă în cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, precum și utilizarea eficientă a resurselor tehnice și umane disponibile, în beneficiul direct al cetățenilor județului Buzău.
În cadrul evenimentului au fost acordate distincții onorifice pentru patru pompieri buzoieni ce au avut un aport deosebit pe parcursul misiunilor la care au participat în anul precedent.




Prin tot ceea ce fac zi de zi, pompierii buzoieni confirmă faptul că această profesie reprezintă un simbol al curajului, al devotamentului și al onoarei, fiind un pilon fundamental al siguranței publice și un exemplu de responsabilitate pentru întreaga comunitate.
Cu această ocazie, dorim să felicităm toți colegii pentru eforturile depuse și pentru profesionalismul de care dau dovadă zilnic! Vă asigurăm că vom fi la datorie și în acest an, la fel de implicați și determinați!„, au transmis reprezentanții ISU Buzău.



