Vineri, la sediul Școlii Militare de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene „Traian Vuia”, aproape 150 de tineri au trăit bucuria festivității de absolvire. În prezența familiilor, a cadrelor militare, a instructorilor și a invitaților, promoția 2026 „Constantin Brâncuși 150” a trăit momentele unice ale ceremoniei. La eveniment au participat reprezentanți din sistemului național de apărare, ordine publică și siguranță națională, ai Statului Major al Forțelor Aeriene, ai administrației publice locale, precum și ai asociațiilor cadrelor militare în rezervă și ai societății civile.

Cei 62 de absolvenți ai programului de formare a maiștrilor militari au primit gradul de maistru militar clasa a V a, iar cei 86 de absolvenți ai programului de formare a subofițerilor au fost înaintați la gradul de sergent. Din acest moment, ei devin parte activă a structurilor din cadrul sistemului național de apărare, ordine publică și siguranță națională și vor duce mai departe valorile profesionalismului, onoarei și devotamentului față de țară.

În semn de apreciere pentru rezultatele deosebite obținute pe parcursul anilor de studiu, cei zece șefi de promoție au fost felicitați și recompensați de comandantul școlii, de reprezentanții eșalonului superior, precum și de Asociația Română Pentru Propaganda și Istoria Aeronauticii, Filiala Buzău, Asociația „Oameni printre Oameni” și Asociația „Mărăști 1917 Mareșal Averescu”. Gestul lor a reprezentat o recunoaștere a performanței, a disciplinei și a potențialului noii generații de maiștri militari și subofițeri ai Forțelor Aeriene.

Ceremonia a fost marcată de momente de profundă emoție. Privirile pline de mândrie ale părinților, îmbrățișările oferite după acordarea primului grad militar și bucuria împărtășită alături de cei dragi au dat acestei zile o valoare pe care cuvintele o pot descrie doar în parte. În spatele fiecărei uniforme se află doi ani de muncă, sacrificii, provocări și speranțe, iar reușita de astăzi aparține deopotrivă absolvenților și familiilor care i-au susținut necondiționat.

În discursul său, comandantul școlii a amintit că această festivitate are loc într-un an simbolic, în care se împlinesc 120 de ani de la primul zbor autopropulsat realizat de Traian Vuia, subliniind că fiecare generație de absolvenți duce mai departe moștenirea unei instituții care formează, de peste un secol, specialiști militari pregătiți să răspundă celor mai complexe provocări. Totodată, le-a transmis tinerilor militari să poarte uniforma cu demnitate, să respecte valorile militare și să fie oameni pe care camarazii se pot baza.

În numele promoției, șefa de promoție, sergent Laura Remeș, a adresat un mesaj emoționant de recunoștință către instructori, profesori, cadre militare și familii, subliniind că fiecare provocare i-a format, fiecare reușită i-a unit și fiecare lecție i-a pregătit pentru responsabilitatea pe care o poartă de astăzi. Mesajul său către colegi a fost unul plin de încredere: absolvirea nu reprezintă un sfârșit, ci începutul unei noi misiuni în slujba României.

Felicitări, promoția 2026 „Constantin Brâncuși 150”!

Cer senin și mult succes în toate misiunile care vă așteaptă!, au transmis reprezentanții SMMMSFA de la Boboc.

Foto: Alexandru Aioanei, Rotaru Petre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.