Ultimul album marca Ioan Gyuri Pascu & ”The Blue Workers” va fi lansat joi seară , în clubul No Limit.Interesant este că publicul buzoian va fi primul care va gusta din notele ultimelor creații ale artistului , Buzăul fiind chiar orașul în care începe turneul de promovare al ”Electromagnetic Love”
Prima apariție discografică a artistului este consemnată în 1992 prin ”Ar putea fi” o colaborare cu Mircea Rusu , oarecum umbrită de succesul obținut împreună cu Formația Divertis. Statutul de muzician este confirmat abia în 1993 odată cu apariția albumului ”Mixed Grill” care conținea celebra ”Țara arde , babele se piaptănă”. Au urmat apoi ”Mașina cu Jazzolină” , ”Gînduri nevinovate” , ”Stîngul de a visa ” sau ”Jocul de-a joaca” . Ultimul album semnat Ioan Gyuri Pascu ,”La jumătatea vieții” a apărut în 2007.
Însoțit de Vali Cnejevici și Teo Boar (care tocmai au cîntat la Buzău acum cîteva săptămîni), Ioan Gyuri Pascu va merge apoi prin țară , itinerariul de promovare a noului album conținînd 10 orașe.
Concertul de joi , 11 Aprilie începe la ora 9:00, iar biletul de intrare costă 25 de lei.




