dentistiCampania „Zâmbeşte România”, ediţia 2015, a ajuns şi la Buzău. Astfel, peste 30 de medici de la Buzău s-au alăturat campaniei de educare cu privire la igiena orală, desfăşurată de GSK Consumer Healthcare prin brandurile sale Aquafresh, Sensodyne, Parodontax şi Corega. Aceştia oferă consultaţii gratuite în cabinetele lor şi, în unele cazuri, detartraje gratuite. La Buzău, nouă dintre cei peste 30 de medici înscrişi până acum oferă detartraje gratuite (dr. Mădălina Grigore, dr. Ştefania Gheorghe, dr. Steluţa Luminiţa Condruz şi dr. Andra Citrea şi alţii).
Reţeaua aco­peră peste 30 de judeţe din toate col­ţurile ţării şi va mai creşte până la fina­lizarea campaniei. Respectând una dintre cele trei reguli de bază ale igienei orale – „Mergi la medicul dentist în mod regulat”, aceas­tă soluţie vine în întâmpinarea celor 69% dintre respondenţii unui studiu din 2012 care au declarat că merg la dentist doar atunci când au probleme. Persoanele interesate îşi pot face o programare intrând pe website-ul www.zambesteromania.ro, în secţiunea „Con­sul­taţii stomatologice gra­tuite”, alegând judeţul şi oraşul; li se vor afişa datele de contact ale cabinetului şi un indicator care arată dacă respectivul cabinet oferă şi detartaje gratuite, iar programarea se face simplu printr-un telefon direct la cabinet. În urma unor astfel de vizite, medicii dentişti pot semnala care sunt urgenţele şi prio­ri­tăţile în tratamentul dentar, pot explica copiilor care e tehnica de periaj corectă, pot sfătui orice persoană în alegerea periuţei şi pastei de dinţi potrivite; de asemenea, medicii dentişti pot face recomandări în privinţa alimentaţiei pentru menţinerea unei danturi sănătoase. Medicii care do­resc să intre în reţea se pot înscrie direct pe website în aceeaşi secţiune. Medicii dentişti din judeţul Buzău care oferă consultaţii gratuite sunt: Claudia Ciupitu, Marian Bratosin, Eugen Dragoş Chihaia, Raluca Teodorescu, Adriana Stoica, Mădălin Popp, Raluca Gubandru, Victor Gubandru, Lavinia Sârbu, Ro­bert Roşeanu, Steluţa Luminiţa Condruz, Mădălina Grigore, Carmen Cristina Nedelcu, Maria Postolache, Stefania Gheorghe, Andra Citrea, Clinica Ideeadent, Clinica Swiss Dental, Mihaela Ungureanu, Elena Ra­luca Barbu, Cosmin Ungureanu, Virgil Toma, Raluca Neagu, Florin Brân­zea, Răzvan Constantinescu, Gheorghe Mă­ciucă, Andreea Para­pancea, Andaluiza Moise, Ina State, Trimed, Silviu Adrian Balea, Alina Bucur, Radu Bănaru, Dan Pisău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.