Dr. Maria Șerban este medic specialist în chirurgie generală, originară din Buzău. S-a alăturat echipei Spitalului Județean de Urgență Buzău în februarie 2026. Absolventă a Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, și-a efectuat rezidențiatul la Institutul Clinic Fundeni și deține competență în chirurgie oncologică.

Tânără, empatică și dedicată profesiei, dr. Maria Șerban s-a integrat foarte bine în colectivul Secției de Chirurgie Generală, remarcându-se prin profesionalism, spirit de echipă și o atitudine apropiată față de pacienți. Prin pregătirea și implicarea sa, contribuie la consolidarea echipei medicale și la oferirea unor îngrijiri de calitate pacienților.

Care sunt principalele tipuri de hernii, cum apar, cum se diagnostichează și când devin o urgență medicală? Într-un interviu realizat de Biroul de Presă al SJU, dr. Maria Șerban, medic specialist chirurgie generală, explică ce trebuie să știm despre această afecțiune și care sunt opțiunile de tratament.

Audio: interviu dr. Maria Șerban

Ce este hernia abdominală?

Dr. Maria Șerban: ”Hernia apare atunci când un organ intern (de obicei o parte a intestinului subtire, a colonului sau a vezicii urinare) sau țesutul adipos care învelește ansele intestinale (marele epiploon) ”iese” printr-un punct slab, anatomic, al peretelui abdominal. Aceasta se manifestă ca o umflătură sub piele, care poate deveni mai vizibilă și dureroasă când tușiți, ridicați greutăți sau stați în picioare.

Cele mai frecvente tipuri de hernii sunt:

  • Hernia inghinală (în regiunea inghinală);
  • Hernia ombilicală (la nivelul ombilicului);
  • Hernia femurala (la nivelul trigonului Scarpa, mai frecventă la femei);
  • Hernia Spiegel (hernie latero-abdominală, mai puțin frecventă, mai greu de diagnosticat)”.

Cum apare și care sunt pacientii la risc?

Dr. Maria Șerban: ”Herniile se dezvoltă in urma asocierii a doi factori: slăbiciunea musculară (înnăscută sau dobândită în timp) și creșterea presiunii intra-abdominale.

Sunt mai predispuși pacienții care se confruntă cu:

  • Efort fizic intens sau ridicare frecventă de greutăți;
  • Tuse cronică (frecventă la fumători sau pacienții cu afecțiuni pulmonare cronice);
  • Constipație prelungită;
  • Obezitate sau scadere rapidă în greutate;
  • Sarcini multiple;
  • Slăbirea naturală  a musculaturii abdominale, odată cu înaintarea în vârstă;
  • Creșterea presiunii intra-abdominale în afecțiuni precum: ciroza hepatică, tumori abdominale, ascită de cauze multiple.”

Un consult la chirurgie generală poate ajuta la stabilirea diagnosticului și a conduitei potrivite?

Dr. Maria Șerban: ,,O hernie nu trebuie ignorată, dar nici nu trebuie să devină un motiv de panică. Dacă ai observat o umflătură suspectă, nu aștepta să apară durerea severă. Programează o consultație la chirurgie generală pentru a evalua din timp cea mai bună soluție pentru tine!”

Când devine o urgență hernia abdominală?

Dr. Maria Șerban: ”Te confrunți cu o umflătură neobișnuită în zona abdomenului sau a regiunii inghinale? Ar putea fi vorba despre o hernie a peretelui abdominal. Haideți să înțelegem simplu ce înseamnă, cum o recunoaștem și ce este de făcut.”

Cum se pune diagnosticul?

Dr. Maria Șerban: ”În majoritatea cazurilor, diagnosticul este simplu. Este nevoie de o vizită la medicul chirurg, care va efectua o consultație clinică (palparea zonei). Dacă hernia nu este clar vizibilă sau se suspectează complicații, medicul poate recomanda o ecografie abdominală, un examen CT sau RMN.

*O categorie aparte o reprezintă herniile abdominale ca manifestare precoce a unor patologii neoplazice asimptomatice. Medicul privește cu atenție sporită herniile care apar la pacienții de vârstă mijlocie sau vârstnici care nu au istoric de efort fizic intens, tuse cronică sau traume, care prezintă semne de alarmă generale asociate (scădere ponderală marcată inexplicabilă, oboseală marcată, balonare persistentă sau modificări recente ale tranzitului intestinal), mase abdominale palpabile sau lichid liber intra-abdominal.”

Care sunt opțiunile de tratament?

Dr. Maria Șerban: ”Este important de știut: herniile nu se vindecă de la sine și nu există tratament medicamentos sau centuri abdominale curative (acestea din urmă doar amână interveția chirurgicală). Singurul tratament eficient este cel chirurgical!

  • Când se operează herniile? De regulă, o hernie necomplicată diagnosticată are indicație chirurgicală „la rece” (programată), pentru a preveni complicațiile grave. Medicul va reface anatomia peretelui abdominal și, cel mai des, va aplica o plasă chirurgicală specială pentru a întări zona.
  • Când devine URGENȚĂ? Dacă umflătura devine brusc foarte dureroasă, se mărește, se înroșește și nu mai poate fi împinsă înapoi în abdomen (hernie încarcerată/strangulată), însoțită de greață sau vărsături, durere abdominală intensă, absența tranzitului intestinal pentru gaze si materii fecale, este necesară prezentarea de urgență la spital! Strangularea poate opri circulația sângelui către intestin, o complicație care pune viața în pericol.

Există două abordări principale:

  • Chirurgia clasică/deschisă;
  • Chirurgia minim invazivă (laparoscopică sau robotică), asigurând o recuperare rapidă.;

SEMNE DE ALARMĂ care impun prezentarea imediată la urgențe:

  1. Durere severă, bruscă și care nu cedează la calmante, la nivelul herniei;
  2. Hernia devine dură, extrem de sensibilă și nu mai poate fi redusă (nu mai poate fi redusa înapoi în abdomen);
  3. Pielea de deasupra herniei se înroșește sau devine vineție;
  4. Apar grețuri, vărsături și oprirea tranzitului intestinal pentru gaze și materii fecale.”

Material realizat de Biroul de Presă al Spitalului Județean de Urgență Buzău (Adriana Bunilă)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.