Buzăul, alături de județele Argeș, Brașov, Covasna, Dâmbovița, Harghita și Prahova, sunt luni sub avertizare cod galben de vreme instabilă. În aceste județe, vor fi manifestări de instabilitate atmosferică, se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi, posibil, grindină”, au transmis meteorologii. Cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp şi izolat 35 l/mp iar avertizarea expiră la ora 20.00, cu posibilitatea reînnoirii acestei avertizări.
De altfel, meteorologii spun că aproape toată săptămâna va fi caracterizată de instabilitate atmosferică. Vor fi ploi cu tunete și fulgere și temperaturi de 25-27 de grade Celsius.