
În urma exploziei produse ieri dimineață la un apartament de la etajul 2 al blcoului GEROM din Zona Industrială, Distrigaz Sud Rețele a venit cu câteva precizări. Reprezentanții companiei susțin că deflagrația a fost provocată de un defect la instalația de utilizare a gazelor din interiorul apartamentului. Pe de altă parte, Distrigaz precizează că întreruperea furnizării serviciului afectează peste 80 de utilizatori din bloc, iar o firmă autorizată trebuie să intervină pentru remedierea defecțiunii, astfel încât să fie posibilă reluarea furnizării gazelor naturale. Cu toate acestea, revenirea proprietarilor în locuințe depinde de mai mulți factori. Concluziile specialiștilor în construcții, care au evaluat structura de rezistență a blocului, arată că trebuie efectuate lucrări de consolidare între etajele 2 și 3 ale imobilului. Astfel, mai e de așteptat până când familiile vor reveni în casele lor. Unii dintre cei afectați și-au găsit refugiu pe la rude, în timp ce alții beneficiază de locațiile temporare puse la dispoziție de autorități.
Iată precizările făcute de Distrigaz:
,,Centrul de Apeluri și Depanaj Urgențe Gaze al Distrigaz Sud Rețele a fost sesizat la ora 10:35 cu privire la o explozie produsă la blocul GEROM, din strada Aleea Industriei, localitatea Buzău, județul Buzău. Echipele de intervenție ale companiei s-au deplasat imediat la fața locului și au luat primele măsuri de siguranță, izolând perimetrul și sigilând, la ora 11:03, robinetul de branșament ce alimentează cu gaze naturale respectivul bloc de locuințe.
Explozia a fost cauzată de acumularea de gaze naturale, ca urmare a unui defect depistat la instalația de utilizare individuală a gazelor naturale ce deservește respectivul apartament. Deflagrația a afectat apartamentele amplasate la etajul 2, precum și cele de la etajul 1 și 3, din imobilul respectiv.
În urma efectuării controlului cu aparatele speciale de detectare gaz, echipele Distrigaz Sud Rețele nu au depistat pierderi de gaze pe rețeaua de distribuție a gazelor naturale ce alimentează imobilul respectiv și nici la apartamentele învecinate, la subsolul blocului sau în proximitatea acestuia.
În urma acestei întreruperi, sunt afectați 83 clienți casnici situați în imobilul din blocul GEROM, amplasat pe strada Aleea Industriei, localitatea Buzău, județul Buzău.
Distrigaz Sud Rețele a luat această măsură până la remedierea, de către o firmă autorizată A.N.R.E., a defecțiunilor instalației de utilizare. Potrivit legislației în vigoare, instalația comună de utilizare aparține clienților și nu se află în responsabilitatea Distrigaz Sud Rețele.
Conform reglementărilor elaborate și aprobate de A.N.R.E., pentru reluarea alimentării cu gaze naturale, de către Distrigaz Sud Rețele, a clienților afectați, este necesară îndeplinirea următoarelor condiții:
- contractarea, de către clienți, a unui operator economic autorizat A.N.R.E. pentru remedierea defectelor și efectuarea reviziei tehnice a instalației de utilizare;
- transmiterea către Distrigaz Sud Rețele a documentelor justificative întocmite de către respectivul operator economic.„, precizează compania, într-un comunicat de presă.
La o primă evaluare, Prefectura Buzău a anunțat că, în urma exploziei de ieri ,,au fost avariate planșeul peste etajul al II-lea și pereții perimetrali adiacenți, fiind constatate fisuri la nivelul etajelor I și II. Deși aceste elemente au suferit degradări, și-au păstrat verticalitatea, iar evaluarea preliminară arată că, în afara zonei afectate, structura de rezistență a imobilului nu este pusă sub semnul întrebării, fiind necesare însă lucrări de consolidare punctuale în zona impactată. Ca efecte induse ale exploziei, uși, ferestre, pereți nestructurali din BCA și parapete de ferestre au fost grav deteriorate, necesitând înlocuire.„



