Meteorologii au emis o avertizare cod portocaliu privind instabilitate atmosferică deosebit de accentuată și cantități importante de precipitații în intervalul 7 octombrie, ora 09 – 8 octombrie, ora 15, afectate fiind mai multe județe din centrul și sud-estul țării.

Potrivit ANM, în județele Vrancea, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Brăila, Buzău, Prahova, Ilfov și Municipiul București, Constanța, Tulcea și Galați ploile vor fi temporar abundente și se vor cumula cantități de apă importante, în general între 40 și 60 l/mp, iar pe arii restrânse peste 80…90 l/mp.

În Carpații Meridionali și de Curbură, în special la peste 1600 m altitudine, ninsorile vor fi temporar mai consistente, cu depunere de strat de zăpadă și, mai ales pe creste, va fi viscol.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.