arierate, bani, CJAS, Cornel Vasilescu, SpitalulJudeţean, TrezoreriePeste 11 milioane de lei era la sfârşitul lunii septembrie datoria acumulată de cele 4 spitale buzoiene cu paturi, datorie mai veche de 90 de zile. Din această sumă, peste 10 milioane de lei reprezintă valoarea obligaţiilor de plată în limita serviciilor medicale realizate peste valoarea de contract cu Casa de Asigurări de Sănătate. În schimb, valoarea obligaţiilor restante a căror plată se efectuează pe răspunderea ordonatorului principal de credite este de peste un million de lei şi doar Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău se încadrează în această categorie. Cea mai mare unitate spitalicească din judeţ a adunat obligaţii de plată peste termenul scadent de 90 de zile de peste 10 milioane de lei din care valoarea obligaţiilor de plată în limita serviciilor medicale realizate peste valoarea de contract cu Casa de Asigurări de Sănătate teritorială este de peste 9 milioane de lei. Pentru Spitalul Judeţean, fondurile alocate conform Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului  61 este un balon de oxigen pentru resuscitarea unui bolnav aflat aproape în comă, având în vedere că unitatea sanitară a acumultat în ultimii ani datorii de aproape 300 de miliarde de lei vechi. La începutul acestei luni, Spitalul Judeţean de UrgenţăBuzăua reuşit să mai reducă cu peste 900 de mii de lei sumele restante către furnizorii de bunuri, servicii şi lucrări, sumă repartizată din sume defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale. Preşedintele CJAS , Cornel Vasilescu spune că banii destinaţi plăţii arieratelor unităţilor sanitare au ajuns în Trezorerie.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.