Consilierii judeţeni au aprobat în luna octombrie statuarea unui parteneriat între Consiliul Judeţean şi societatea comercială care administrează, în prezent, Bazinul Olimpic, cu scopul redeschiderii acestui obiectiv, închis publicului de mai bine de doi ani, din pricina cheltuielilor enorme pe care le presupune funcţionarea sa. Prin protocolul aprobat de consilieri, Consiliul Judeţean se obligă să aloce, lunar, suma de 120.000 lei, în scopul susţinerii parţiale a cheltuielilor de întreţinere a Bazinului Olimpic. Societatea care administrază, în prezent, acest obiectiv, SC Vineto Practic SRL, va asigura funcţionarea acestuia în condiţii de eficienţă şi siguranţă, asumându-şi obligaţia să folosească sumele respective exclusiv pentru scopurile propuse prin parteneriat, dar şi să justifice cheltuirea acestor bani.
Astăzi reprezentanţii Bazinului, împreună cu autorităţile de la Consiliul Judeţean vor deschide obiectivul. La eveniment au fost invitaţi şi oameni de seamă, precum Laura Badea,Violeta Beclea sau Georgeta Andrunache, toate medaliate cu aur la Jocurile Olimpice. Elevii şi copiii cu probleme care provin din centrele de plasament vr avea şi beneficii. Ei vor intra gratuit la activităţile care se vor desfăşura până la ora 18.00. Totodată, pe o perioadă determinată, s-a stabilit că nici după ora 18.00 să nu fie percepută nicio taxă de intrare, dar accesul va fi permis doar pentru 200 de persoane, din cauza spaţiului limitat.