Deputatul PD-L , Mariana Câmpeanu, fost ministru al muncii între anii 2005-2008, a criticat dur astăzi la Buzău, politica Guvernului Boc vizavi de pensionari. Mai exact, parlamentarul liberal a sancţionat intenţia Executivului de a impozita toate pensiile: ” a impozita o pensie de 700 de lei sau mai mică este genocid. De trei ani pensiile nu au fost indexate nici măcar cu rata inflaţiei, coplata care se introduce în sistemul sanitar şi desfiinţarea unui număr mare de spitale, toate acestea sunt măsuri care fac ca pensionarii să trăiască cât mai puţin”. În replică la politica pe care o duce în prezent Ministerul Muncii faţă de categoria pensionarilor, liberalii propun un sistem de pensii transparent.”Sistemul de pensii propus de noi este strângerea contribuţiilor în contul personal. Aceşti bani ar putea fi investiţi în economie şi s-ar întoarce apoi în contul beneficiarului- este sistemul de contribuţie prin acumulare ” a precizat fostul demnitar.