Ziua lui Mihai Eminescu marchează, astăzi (15 ianuarie), 165 de ani de la naşterea poetului naţional. În fiecare an, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din Buzău îşi sărbătoreşte patronul spiritual prin programe artistice. Şi Biblioteca Judeţeană sărbătoreşte 165 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu, printr-o serie de evenimente culturale.
Astăzi, în amfiteatrul liceului este programat evenimentul „Eminescu – poet orfic”. Apoi este programată o conferinţă aniversară şi un program artistic la care au fost invitaţi reprezentanţi ai instituţiilor de învăţământ şi ai altor instituţii partenere din Buzău. Şi Biblioteca Judeţeană organizează manifestări de Ziua Mihai Eminescu. Instituţia culturală găzduieşte evenimentul „Mihai Eminescu – Miracol perpetuu, colaj de versuri, sesiune de referate şi prezentări pe tema creaţiei eminesciene”, coordonat de profesorii Nina Marcu, Georgiana Stan şi Violeta Bobocea. Tot Biblioteca Judeţeană va găzdui astăzi un eveniment organizat de către elevii claselor a II-a şi a III-a de la Şcoala nr.1, ocazie cu care cei mici au pregătit şi o dramatizarea după „Scisoarea a III-a”.



