Astăzi, începând cu ora 10.00, pe Platoul Dacia din Buzău vor avea loc festivitățile dedicate Zilei Drapelului Național al României. Buzoienii sunt invitați să ia parte la eveniment. La Ziua Drapelului vor participa militari, oficialități locale și buzoieni veniți să cinstească Drapelul Tricolor Românesc, unul dintre cele mai importante însemne naționale așături de stemă și de imnul de stat.

  • Restricții de circulație în zonă.

În aceeași zi, între orele 09.00 și 11.00, prin grija Poliţiei Rutiere şi a Poliţiei Locale, în zona Primăriei vor fi interzise staționarea și parcarea.

Ziua de 26 iunie a fost proclamată Ziua Drapelului Național prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998. Această zi este marcată de către autoritățile publice și de celelalte instituții ale statului prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau științific, consacrate istoriei patriei, precum și prin ceremonii militare specifice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.