
Vremea se schimbă brusc în regiune dar și în restul țării. De la temperaturi de 22 -23 de grade înregistrate vineri, duminică nu vor fi mai mult de 6 grade iar pe timpul nopții se vor înregistra valori negative.
Meteorologii au emis o informare de vreme rea pentru întreaga țară. De mâine de la ora 18 și până luni la ora 10, vântul va bate cu putere în întreaga țară, temperaturile vor scădea brusc așa că se vor înregistra precipitații mixte.
Sâmbătă, vremea se menține caldă dar vântul va începe să bată cu putere. Vântul va avea intensificări temporare la munte, în sudul Moldovei și al Banatului, în Dobrogea, Muntenia și în cea mai mare parte a Olteniei, cu viteze la rafală de 50…70 km/h. În noaptea de sâmbătă spre duminică și în prima parte a zilei de duminică, aria precipitațiilor va cuprinde regiunile sudice și sud-vestice. Vor fi ploi, care se vor transforma local în lapoviță și ninsoare. Cantităţile de apă vor depăşi, izolat, 10…15 l/mp.
Temperaturile vor scădea chiar și cu 10 grade astfel că vremea va deveni mai rece decât în mod obişnuit la această dată. În noaptea de duminică spre luni se vor înregistra temperaturi predominant negative şi se va produce brumă, iar în estul Transilvaniei minimele vor coborî sub limita gerului.
Vremea se va menține rece, mai ales în timpul nopților și dimineților de la începutul săptămânii viitoare și local se va produce brumă.