,,România se confruntă cu un nivel îngrijorător de violență împotriva femeilor. Doar în primele șase luni ale acestui an, 26 de femei și-au pierdut viața, cele mai multe în urma agresiunilor comise de foști sau actuali parteneri. Anul trecut, peste 130.000 de cazuri de violență domestică au fost raportate.„, este începutul unui mesaj postat de președintele Nicușor Dan, cu ocazia protestului organizat în fața Guvernului, cu privire la victimele violenței domestice.

,,Durerea și revolta resimțite de societate sunt cât se poate de îndreptățite. Condamn cu fermitate orice formă de violență împotriva femeilor și reafirm că aceasta nu poate fi tolerată, ignorată sau tratată cu superficialitate.

În această seară, în Piața Victoriei, societatea civilă cere măsuri urgente și eficiente pentru stoparea violenței împotriva femeilor. Le transmit tuturor participanților la protest întreaga mea solidaritate. Este esențial ca vocea victimelor să fie ascultată, iar politicile publice să fie construite pornind de la realitățile dureroase cu care acestea se confruntă zi de zi.

Fac un apel ferm către autoritățile cu responsabilități în aplicarea legii – polițiști, procurori, judecători – să trateze fiecare caz de violență domestică cu maximă seriozitate. Prea multe semnale de alarmă au fost ignorate. Este imperativ ca victimele să fie crezute și protejate, iar comportamentele abuzive să fie oprite înainte de a se transforma în tragedii.

președinte Nicușor Dan, violență împotriva femeilor

Voi colabora cu viitorul Guvern pentru a construi un pachet de măsuri concrete, care să asigure protecția reală a victimelor și prevenirea violenței de gen. – “Niciuna înfrântă. Niciuna uitată. Niciuna mai puțin.” a mai scris șeful statului, pe facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.