
Investiţiile, arieratele din sănătate şi crearea de locuri de muncă sunt principalele beneficiare ale rectificării bugetare care se va face în perioada imediat următoare.Guvernul va opera prima rectificare bugetară din acest an la începutul acestei luni, prioritară fiind alocarea de resurse financiare suplimentare pentru programele de investiţii, în special cele derulate de Ministerul Transporturilor. În ceea ce priveşte plata arieratelor din sănătate prefectul judeţului a declarat astăzi că se va putea face în condiţiile în care vor fi reduse cheltuielile nejustificate din spitale. Rămâne de văzut dacă şi spitalul judeţean va primi bani pentru a mai acoperi din valoarea datoriilor pe care le-a acumulat în ultima perioadă şi care nu pot fi plătite din sumele alocate de Consiliul Judeţean.