
Pompierii râmniceni pot da piept cu nămeţii , în misiunile de salvare, dintr-o şenilată. Ţinând cont ca în iarna care a trecut Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Buzău a fost solicitat în foarte multe zone cu cazuri medicale de urgenţă unde accesul a fost foarte greu sau chiar imposibil din cauza troienelor de zăpadă, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a repartizat una din cele 5 autospeciale de intervenţie şenilate HDI vehicule speciale de intervenţie pe apă, uscat şi terenuri accidentate sau cu accesibilitate redusă,la Buzău.
Cu ajutorul acestor echipamente unice în România, acţiunea de intervenţie a salvatorilor de vieţi este mult mai rapidă si mai puţin costisitoare, eliminându-se modalităţile intermediare de transport la trecerea de la un teren la altul. Autospeciala cu senile va putea interveni la incendii de pădure, în zone mlăştinoase, pe timpul iernii şi în orice altă situaţie de urgenta unde terenul este greu accesibil.
Ea a fost repartizatăla Detaşamentulde Pompieri Râmnicu Sărat şi poate îndeplini misiuni specifice, începând cu data de 21.11.2012, la nivelul judeţului Buzău cu posibilitatea de acţiune şi în judeţele arondate dacă situaţia operativă solicită aceste intervenţii.