Aflat în dezbatere publică până la sfârşitul acestei luni, proiectul noii legi a sănătăţii ridică multe semne de întrebare legate de felul în care se vor aplica în mod concret modificările propuse în funcţionarea spitalelor sau a caselor private de asigurări de sănătate.
Managerul spitalului de neuropsihiatrie şi măsuri de siguranţă de la Săpoca se declară destul de sceptic în privinţa transformării unităţii pe care o conduce în societate comercială. Mai exact, profilul de monospecialitate al spitalului face ca o parte dintre pacienţii care sunt internaţi: cei cu boli cronice şi care nu sunt asiguraţi să devină cazuri sociale pentru care statul plăteşte serviciile medicale dar şi pe cele hoteliere. Pentru această categorie, dar şi pentru cei care au comis infracţiuni şi sunt internaţi sub incidenţa articolului 114 cod penal, este greu de găsit finanţare din alte surse spune managerul. În aceste cazuri banii ar putea veni de la Ministerul Muncii, în primul caz şi de la Ministerul Justiţiei pentru ceilalţi.
Pe de altă parte, conducerea unităţii sanitare apreciază că a gestiona singur banii ar fi benefic pentru că i-ar putea plăti mai bine pe medici. Spitalul de la Săpoca are doar o treime din necesarul de medici prevăzuţi în grila Ministerului Sănătăţii, restul şi-au făcut bagajele şi au plecat spre statele occidentale unde sunt plătiţi triplu.
Managerul unităţii din Săpoca a testat deja piaţa dând în folosinţă toamna trecută un pavilion pentru coplată. Este o cale de a atrage fonduri însă de aici şi până la a deveni o societate e cale lungă pentru că spune directorul, ar trebui stabilite şi normele în care ar trebui să funcţioneze.
Spitalul de neurosphiatrie Săpoca deserveşte 9 judeţe şi la această oră este cel mai mare dintre cele 4 unităţi cu acest profil din ţară. Are 810 paturi distribuite pe 4 secţii : Săpoca, Ojasca, Nifon şi Buzău