Zilele trecute, după ce a fost în vizită la Colegiul Național ,,Bogdan Petriceicu Hasdeu”, la Școala Gimnazială ,,George Emil Palade” și la Scoala Gimnazială ,,Nicu Constantinescu”, insoțit de viceprimarul Oana Matache, edilul-șef Constantin Toma a venit cu un mesaj cu privire la investițiile făcute de Primărie în reabilitarea sau amenajarea de terenuri noi de sport, dar a ținut să le transmită și mai multor directori de școli faptul că accesul elevilor pe terenurile de sport, în timpul liber, nu ar trebui îngrădit, așa cum a început să se întâmple în cazul unor unități de învățământ, care au adoptat o serie de condiții cu privire la accesul copiilor pe terenurile de sport, condiții care, mai degrabă, descurajează această practică benefică elevilor.

,,În ultimii ani, școlile din oraș se bucură de multe investiții, inclusiv în reabilitarea terenurilor de sport și acest lucru cred că este benefic pentru o educație și o sănătate mai bună.

Cu atât mai mult, nu pot înțelege decizia unor școli de a nu permite accesul neîngrădit al copiilor, pe terenurile de sport.

Am luat decizia de a realiza un regulament cadru, pe care consiliile de administrație să-l aprobe, ținând cont de specificul fiecărei școli.

Buzăul are nevoie de mai multe activități fizice și chiar de o adevărată mișcare sportivă care să ne ajută ca și comunitate, să fim mai viguroși și mai sănătoși., a declarat primarul Constantin Toma, într-o postare la care a atașat și material VIDEO.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.