Directorul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Buzău, ing. Sorin Robu, a participat la o întâlnire pe locul unde va fi construit „Centrul de Management al Traficului pe Raza Administrativă a D.R.D.P. Buzău”, pe terenul fostei maternități de pe Bulevardul Gării. La întâlnire au fost reprezentanți ai constructorului și ai Electrica, pentru a se stabili detalii cu privire la modul în care vor continua lucrările în perioada următoare.

DRDP Buzău, șantier lucrări Centru Management Trafic Buzău

,,Reamintim că proiectul „Centrul de Management al Traficului pe Raza Administrativă a D.R.D.P. Buzău” are ca obiectiv gestionarea, dezvoltarea, administrarea și exploatarea pe principii economice a elementelor infrastructurii rutiere de autostrăzi și drumuri naționale, pentru desfășurarea traficului rutier în condiții de siguranță a circulației, de fluență și continuitate.”, transmit reprezentanții DRDP Buzău.

Potrivit contractului, durata de execuție a proiectului este de 28 luni, iar valoarea contractului este de peste 26,6 milioane de lei, fără TVA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.