
O familie formată din șapte membri, din satul satul Câmpulungeanca, comuna Mărgăritești, trece printr-o grea încercare, după ce locuința le-a fost arsă din temelii. În sprijinul părinților și celor cinci copii au venit Prefectura și Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială. Șeful de la Casa Albă a decis alocarea de urgență a două module de locuit.


,,Cele două containere, relocate din rezerva operativă a județului, vor asigura un adăpost temporar pentru cei cinci copii și părinții lor, astfel încât familia să poată rămâne unită într-o perioadă extrem de dificilă, dat fiind că toate bunurile lor au fost mistuite de flăcări. În plus, Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Buzău va efectua o anchetă socială pentru acordarea unui sprijin financiar, care, conform procedurilor, poate ajunge până la 10.000 de lei.„, au anunțat reprezentanții Casei Albe.



„Statul român trebuie să fie și, iată, este și de această dată alături de oamenii greu încercați de necaz, pentru a le putea da speranța că vor depăși cumpăna pe care o traversează. Acum, ajutorul trebuie să vină mai mult ca oricând, dat fiind că vorbim despre o familie cu cinci copii de vârstă preșcolară și școlară, care au dreptul la copilărie, la educație și la un trai normal, în sânul familiei lor”, a declarat prefectul județului Buzău, Daniel Țiclea, prezent, astăzi, la Câmpulungeanca, în mijlocul familiei lovite de necaz, pentru a se asigura, personal, de bunul mers al lucrurilor. Odată cu alocarea celor două module de locuit de către Instituția Prefectului, familia a cărei casă a fost distrusă de incendiul devastator va putea locui, din nou, împreună, iar grație ajutorului oferit de comunitate, copiii vor putea reveni, după caz, la grădiniță sau la școală.
– Biroul de Presă al Prefecturii Buzău –